Live

Guvernul Orban s-a decis. Singura soluție pentru Secția Specială - desființarea

Data actualizării: Data publicării:
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Ministrul Justiției a modificat memorandumul inițial, dezbătut în ședința din 6 decembrie, cu privire la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție. Dacă în forma inițială ministrul Cătălin Predoiu propunea „desființarea SIIJ ori, după caz, regândirea radicală a modului de funcționare și organizare a secției”, în varianta actuală, singura soluție agreată este cea a desființării.

„Văzând recomandările cuprinse în documentele europene menționate, dispozițiile legale care reglementează funcționarea și organizarea SIIJ, precum și modul concret în care a funcționat Secția de la înființare până în prezent, propunem ca poziția Ministerului Justiției în raporturile cu autoritățile și instituțiile publice, respectiv cu instituțiile Uniunii Europene sau internaționale pe această temă să fie în sensul susținerii soluției desființării SIIJ”, se arată în memorandumul care se află pe masa Guvernului în ședința programată vineri, la ora 20.

Ministerul Justiției prezintă și motivele pentru care s-a ajuns la această concluzie.

„În urma reanalizării dispozițiilor legale care reglementează SIIJ, atât în ceea ce privește organizarea, cât și funcționarea acesteia, au rezultat următoarele:
- o necorelare a dispozițiilor legale de lege lata privind modul de organizare a Secției, ca structură fără personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în raport cu atribuțiile concrete ale șefului acesteia - atribuții care par mai degrabă similare structurilor de parchet specializate, cu personalitate juridică (DNA, DIICOT); în acest sens, spre exemplu, apare atipică reglementarea numirii agenților și ofițerilor de poliție judiciară și a specialiștilor de către un procuror șef de secție din cadrul unui parchet;

- numirea și revocarea conducerii Secției se realizează de către Plenul CSM, ceea ce contravine principiului separației carierelor, consacrat de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor;

- în cadrul comisiilor de concurs pentru selecția conducerii și a procurorilor din cadrul Secției, procurorii sunt minoritari, selecția urmând a se realiza astfel, în principal, de către judecători, principiul separației carierelor, promovat în mod expres prin ultimele intervenții asupra Legii nr.303/3004, respectiv a Legii nr.304/2004 nefiind, în acest caz, aplicat;

- existența unei imunități de jurisdicţie penală de facto a procurorilor din cadrul SIIJ, în unele situații;

- modul de reglementare şi funcţionare a SIIJ, raportat la definirea noţiunii de procuror ierarhic superior, comportă discuții din perspectiva principiului constituţional al controlului ierarhic”, se arată în memorandum.

Desființarea Secției Speciale ar putea fi făcută prin asumarea răspunderii în fața Parlamentului, în primele luni ale anului viitor.

Editor: Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"La 7 ani i-am spus tatălui meu că o să mă mărit cu un fotbalist de la Dinamo". După 20 de ani, i s-a împlinit visul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Gorghiu: Nu este de acceptat ideea de praguri când vine vorba de conducere sub influenţa substanţelor psihoactive

Prima solicitare pentru vouchere acordate victimelor infracțiunilor sexuale aprobată în instanță. Suma maximă acordată este 18.500 lei

Interviu cu ministrul ungar al afacerilor europene, Janos Boka. Care vor fi prioritățile Ungariei pentru președinția rotativă a UE

Alina Gorghiu: Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 ani

Partenerii noștri