Primarul care și-a spionat amanta folosind poliția locală a fost condamnat la 5 ani de închisoare
Fostul primar al municipiului Iaşi Gheorghe Nichita a fost condamnat definitiv, marţi, de Curtea de Apel Iaşi la cinci ani închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu, într-un dosar în care este acuzat că a folosit resursele şi angajaţii Poliţiei Locale Iaşi pentru spionarea amantei sale. După decizia instanței, el a fost încarcerat la Penitenciarul Vaslui.
Gheorghe Nichita se întoarce astfel în penitenciar, el fiind eliberat condiţionat în octombrie 2021, după ce a executat doar o mică parte din cei cinci ani închisoare primiţi într-un dosar de corupţie, în care a fost acuzat că a primit mită 10% din valoarea unui proiect european, potrivit Agerpres.
Nichita a fost acuzat de procurorii DNA de instigare la folosirea în orice mod, direct sau indirect de informaţii ce nu erau destinate publicităţii, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, instigare la operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice şi instigare la abuz în serviciu.
Iniţial, la instanţa de fond (Tribunalul Iaşi), Gheorghe Nichita primise cinci ani şi două luni închisoare pentru mai multe infracţiuni: instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii; instigare la acces ilegal la un sistem informatic; instigare la operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice şi instigare la abuz în serviciu.
La judecarea apelului, Curtea de Apel Iaşi a dispus marţi încetarea procesului penal pentru primele trei infracţiuni, fiind pusă în aplicare decizia Curţii Constituţionale din mai 2022, privind prescrierea faptelor.
Judecătorii au menţinut pedeapsa aplicată de tribunal pentru instigare la abuz în serviciu, pe care au majorat-o de la patru la cinci ani. De asemenea, Nichita are interdicţia de a ocupa funcţia de primar pe o perioadă de cinci ani, după ce iese din închisoare.
Fostul şef al Poliţiei Locale a fost condamnat la patru ani închisoare cu executare
În acelaşi dosar, fostul şef al Poliţiei Locale din Iaşi, Liviu Hliboceanu, a fost condamnat la patru ani închisoare cu executare pentru abuz în
serviciu.
Cei doi trebuie să plătească în solidar Poliţiei Locale suma de 13.429 lei, cu mult mai puţin faţă de suma stabilită iniţial de Tribunalul Iaşi (105.000 lei).
În acest caz a fost deferit justiţiei şi Ştefan Avîrvarei, fost şef serviciu în cadrul Poliţiei Locale, însă acesta a fost judecat separat şi condamnat la o pedeapsă cu suspendare.
Potrivit DNA, în perioada 25 decembrie 2013 - 30 aprilie 2015, Gheorghe Nichita, abuzând de funcţia de primar, l-a determinat pe Hliboceanu să îşi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu prin folosirea necorespunzătoare a resurselor materiale şi umane ale Poliţiei Locale Iaşi.
Astfel, Nichita l-a determinat pe Hliboceanu să dispună, personal sau cu ajutorul lui Avârvarei, funcţionarilor din poliţie să efectueze activităţi de investigaţii în teren sau de supraveghere operativă a iubitei primarului.
„Prin săvârşirea infracţiunii, Nichita a obţinut un folos nepatrimonial necuvenit costând în informaţiile rezultate din activităţile de investigaţii în teren şi de supraveghere operativă, dar şi un folos patrimonial necuvenit de peste 58.100 lei, întrucât nu a mai fost nevoit să achite această sumă unui detectiv particular specializat pentru a beneficia de informaţiile respective. În perioada 30 ianuarie - 16 aprilie 2015, Nichita, în mod repetat, i-a determinat pe Hliboceanu şi Avîrvarei să efectueze verificări în baze de date care conţin informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, iar ulterior să folosească informaţiile astfel obţinute şi să permită accesul unor persoane neautorizate la aceste informaţii, pentru a obţine personal foloase nepatrimoniale necuvenite”, susţin procurorii.
Potrivit DNA, în 25 februarie 2015, fostul edil l-a determinat pe un alt inculpat implicat în acest caz să obţină desfăşurătorul convorbirilor telefonice iniţiate în ziua respectivă de iubita sa.
„În continuare, inculpatul Chişcă l-a determinat, la rândul său, pe inculpatul Călin-Mihai Curalariu, angajat al unei companii de telefonie mobilă, să obţină aceste date nedestinate publicităţii care, ulterior, au ajuns în posesia lui Nichita, acesta din urmă obţinând astfel un folos nepatrimonial necuvenit. În aprilie 2015, pentru a avea un control permanent asupra activităţilor zilnice ale persoanei supravegheate, Avîrvarei, fiind determinat de Nichita, a achiziţionat un program informatic conceput în scopul de a asigura accesul fără drept la un sistem informatic şi a deţinut această aplicaţie pe care a pus-o ulterior la dispoziţia acestuia din urmă, în acelaşi scop”, spunea DNA.
Poliţia Locală Iaşi s-a constituit parte civilă în cauză
Anchetatorii au reţinut că aplicaţia de tip „spy” a fost instalată din dispoziţia fostului primar pe un telefon mobil ce a fost făcut cadou ulterior iubitei sale.
De asemenea, în februarie 2015, Nichita l-a determinat pe Ştefan Avîrvarei să acceseze fără drept sistemul informatic aparţinând iubitei sale, în scopul de a obţine date informatice referitoare la locaţia GPS, fotografii, videoclipuri, e-mail-uri, mesaje tip SMS, transmisii de date realizate prin aplicaţii Skype, WhatsApp.
Procurorii mai susţin că Nichita l-a determinat pe Hliboceanu să dispună ca agenţi de la Poliţia Locală să-l escorteze în permanenţă pe primar şi să efectueze deplasări cu autoturismele Poliţiei Locale în interesul personal al acestuia din urmă sau al unor persoane indicate de el.
Tot în aceeaşi perioadă, mai susţin procurorii, Hliboceanu a menţinut poliţişti locali în postul de pază a imobilului în care locuia edilul, fiind creat un prejudiciu instituţiei publice şi corelativ un folos patrimonial necuvenit lui Nichita de peste 124.000 lei.
În cauză, inculpaţii Chişcă şi Curalariu au încheiat cu procurorii două acorduri de recunoaştere a vinovăţiei.
Poliţia Locală Iaşi s-a constituit parte civilă în prezenta cauză cu suma de aproximativ 230.000 lei.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News