Dosarul Gigină | Pentru că Oprea a donat averea copiilor, despăgubirile ar putea fi plătite din bani publici
Statul, adică fiecare contribuabil, ar putea plăti daunele în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină, în locul fostului ministru de interne Gabriel Oprea! Trei instituţii sunt responsabile din punct de vedere civil, arată rechizitoriul prin care fostul ministru a fost trimis în judecată, pentru ucidere din culpă. Iar dacă averea lui Gabriel Oprea nu va acoperi daunele, pentru că acesta a donat totul copiilor, ele ar putea fi plătite din bani publici. În aproape doi ani, cât a durat investigaţia, anchetatorii au refăcut minunt cu minut traseul care i-a adus moartea tânărului poliţist care îi deschidea drumul fostului ministru de interne.
Accident grav pe un șantier din Capitală. O placă de beton a căzut peste un utilaj în care ar fi o persoană
Accident grav în Mehedinți, cu trei mașini implicate. Patru victime au fost transportate la spital
Averea lui Horațiu Potra: 75 de terenuri, 30 de imobile și 15 kilograme de lingouri de aur
Accident grav în județul Alba: un autobuz cu 42 de persoane și un autoturism s-au ciocnit
Despăgubiri de 350.000 euro și închisoare cu suspendare în cazul tragediei din Bihor: doi tineri au murit, fetița lor scăpând cu viață
Accident grav în Iași cu 16 persoane implicate, dintre care 14 copii: două persoane au fost rănite. Poliția a deschis dosar penal
Accident grav între un camion și un microbuz pe autostrada A1. Două persoane au fost duse la spital
VIDEO: Cinci morți într-un accident din Suceava. Două mașini s-au ciocnit
VIDEO: Accident între o ambulanță, un autobuz și un autoturism, la Cluj-Napoca
Tragica seară de octombie 2015 a fost reconstituită pas cu pas pentru ca procurorii să stabiliească dacă fostul ministru de Interne are vreo responsabilitate în moartea poliţistului Bogdan Gigină.
La 18:15, însoţit de coloana oficială, Gabriel Oprea a plecat de la locuinţa sa din Cotroceni, spre un sediu al Serviciul Român de Informaţii din Băneasa. A ajuns pe strada Jandarmeriei în 13 minute şi a petrecut 20 de minute în clădirea SRI. La 18:51 a plecat de pe strada Jandarmeriei şi s-a indreptat spre casă. În aproape toate intersecţiile de pe traseul pe care a trecut coloana ministrului erau poliţişti care eliberau traficul pentru demnitar. În total, 27! La 19:02 maşina sa a ajuns în intersecţia dintre Știrbei Vodă şi Calea Plevnei. Motociclistul, care gonea cu 84 de kilometri pe oră pe ploaie, frig și întuneric, în faţa dispozitivului, se prăbuşea într-o groapă săpată în asfalt.
Dumitru Coarnă, sindicatul polițiștilor: Cei de la Brigada Rutieră trebuia să ştie că la temperatura de sub zece grade nu se scoate motocicleta, pe timp de ploaie nu se scoate motocicleta.
Procurorii arată, în rechizitoriu, că încă de la preluarea mandatului la ministerul de Interne Gabriel Oprea ar fi dat ordin ca un motociclist să îi deschidă calea, la fiecare drum pe care îl făcea, chiar şi atunci când circula în interes personal.
Rechizitoriu: Prin impunerea unor timpi de deplasare foarte scurți și prin insistența draconică pentru „punctualitate”, inculpatul Oprea Gabriel a impus echipajelor de poliție rutieră un mod de lucru foarte periculos, determinând polițiștii rutieri să circule cu viteze mult dincolo de limita de siguranță.
Mai mult, anchetatorii au scris în dosarul pe care l-au trimis instanţei că Gabriel Oprea ar fi folosit coloana oficială mai des decât preşedintele sau premierul, în condiţiile în care legea îi dădea dreptul să fie însoţit de echipaje de poliţie doar în situaţii extraordinare.
Gabriel Oprea, octombrie 2015: N-am avut nimic în plus faţă de alţi miniştri de Interne, n-am avut anul acesta o zi de concediu.
Reporter: Dar 1.500 de coloane oficiale aţi avut anul acesta în Bucureşti?
Gabriel Oprea: Aaa... am avut mai multe deplasări şi... se ştiu la parchet.
După mai bine de doi ani de investigaţii, Gabriel Oprea şi administratorul firmei care a săpat groapa şi nu a semnalizat-o corespunzător, au fost trimişi în judecată pentru ucidere din culpă. Trei milioane de euro le cere inculpaţilor familia poliţistului Bogdan Gigină.
Şi Poliţia Capitalei solicită daune de peste 170 de mii de lei pentru combustibilul folosit de poliţişti la misiunile de însoţire ale lui Gabriel Oprea şi pentru motocicleta distrusă în accident. Despgubirile ar putea fi, însă, achitate de Guvern, Ministerul Finanţelor şi Ministerul de Interne, dacă averea inculpaţilor nu acoperă aceste sume. Gabriel Oprea le-a donat copiilor săi aproape toate proprietăţile, imediat după accidentul în care a pierit Bogdan Gigină.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News