Live

Dosar penal după ce 4 preoți din Vaslui au făcut o slujbă de comemorare pentru mareșalul Antonescu

Data publicării:
Doi preoți din Botoșani sunt acuzați că le-au cerut credincioșilor vaccinați să plece din biserică FOTO: Getty Images

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui efectuează cercetări in rem după ce au apărut filmări cu o slujbă de comemorare a mareşalului Ion Antonescu oficiată de patru preoţi, la Biserica „Sfânta Parascheva” din municipiul Vaslui.

La Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui a fost înregistrat un dosar în care se efectuează cercetări încă în fază in rem a urmăririi penale, cu privire la săvârşirea unei infracţiuni prevăzute de o lege specială", a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al instituţiei, Alina Boboc.

Prefectul judeţului Vaslui, Marcel Lăudatu, a precizat că a solicitat lămuri din partea Episcopiei Huşilor cu privire la cele întâmplate.

Am solicitat, aşa cum este firesc, un punct de vedere reprezentanţilor Episcopiei Huşilor şi urmează să analizăm răspunsul primit”, a afirmat prefectul.

Consilierul onorific al premierului, deputatul Alexandru Muraru, reprezentantul special al Guvernului pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei, a anunţat că a sesizat Ministerul Afacerilor Interne şi procurorul general al României cu privire la această situaţie, susţinând că „încercarea de reabilitare a unui criminal de război în România anului 2021, într-un lăcaş de cult din Vaslui, este ilegală şi incalificabilă”.

Am urmărit cu surprindere şi revoltă reportajul realizat de o televiziune locală în data de 2 iunie 2021 în Biserica Sf. Parascheva din municipiul Vaslui, unde a avut loc o slujbă de comemorare a mareşalului Ion Antonescu, condamnat pentru crime de război de o amploare fără precedent în istoria României. Ceremonia religioasă a fost urmată de o serie de alocuţiuni, cele mai multe fiind o deşănţată elogiere a unei persoane condamnate pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii, la adresa a sute de mii de civili. Considerăm că întreaga acţiune, desfăşurată într-un cadru public, a încălcat flagrant legislaţia în vigoare, fiind, la prima vedere, o faptă penală. Membri ai clerului, cadre militare în rezervă, istorici au glorificat un criminal de război făcând apologia unui personaj care a pus la cale, în anii 40, un întreg plan de exterminare a populaţiei evreieşti", a menţionat Muraru.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Doi tineri au murit în urma unui accident grav pe DE581, la ieșirea din Huși. Traficul în zonă este blocat

„Abuzul spiritual” ar putea fi clasificat drept crimă de Vatican

Alertă la ISU Vaslui, în contextul fenomenelor meteo extreme anunțate de ANM. Recomandările autorităților în caz de urgențe

Patriarhia Română îndeamnă la rugăciuni care să ne apere de inundații. Clopotele „vor bate pentru dispersarea norilor”

Partenerii noștri