Live

Doina Pană, audiată la DIICOT după ce a reclamat că a fost otrăvită cu mercur

Data actualizării: Data publicării:

Doina Pană s-a prezentat, luni, la sediul DIICOT pentru a fi audiată în dosarul în care a fost începută o cercetare in rem după ce fostul ministru a spus că ar fi fost intoxicată cu mercur. Potrivit lui Pană, ancheta „s-a accelerat”.

„Eu am fost de multe ori la DIICOT, cred că de 4-5 ori am fost. Mi-au dat și o copie după dosar, de câte ori au o nelămurire și vor să clarifice, mă invită. E absolut ceva firesc. (...) Vă pot spune cu certitudine că ancheta parcă s-a accelerat. (...) Imediat ce am făcut tratamentul de eliminare a mercurului și a scăzut sub doza de pericol, starea inimii a început să se îmbunătățească. La ora actuală mi-au dispărut toate modificările. Mi-am revenit nefăcând altceva decât eliminând mercurul. A fost o perioadă când mai mulți specialiști nu înțelegeau. Eu eram sub tramament și evoluția mea era tot mai proastă. (...) Și până la urmă m-au trimis la toxicologie și așa am aflat”, a declarat Doina Pană.

„Vedeți dumneavoastră, când e vorba de o fraudă fiscală, sunt documente care rămân, deci poate dura oricât, dar în momentul în care este o speță de acest gen - tentativa de omor - cu cât se îndepărtează în timp e mai greu de demonstrat. De asta aveam nevoie să cer o urgentare”, a spus Doina Pană.

Întrebată dacă bănuiește pe cineva, fostul ministru a răspuns: „Da, eu bănuiesc demult, dar nu pot să mă pronunț pentru că trebuie sa existe dovezi. Eu ce pot să fac și ce am făcut până acum - să spun tot ce știu”.

Procurorii DIICOT efectuează cercetări in rem într-un dosar de constituire grup infracţional organizat şi tentativă de omor. În dosar au avut loc mai multe audieri în cauză.

Fostul ministru a depus o plângere la Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Române, însă cauza a fost trimisă la DIICOT.

Pană a depus, de asemenea, mai multe documente medicale prin care reieşea că aceasta avea, în organism, o cantitate dublă de mercur.

Sursa: Digi24, Mediafax

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Incendiu puternic la locuinţa unui fost procuror DIICOT, păzit de poliţişti în urma unor ameninţări cu moartea

Noi stenograme din dosarul de trădare: „O să i-o dea nasoală lui Călin Georgescu. Să scoatem pe toți din instituțiile statului”

Crin Antonescu, despre percheziţiile la generalul Radu Theodoru: Mă bucur că statul se apără

Stenograme în dosarul de trădare. Mesaj trimis de la Moscova: „Zi venerabilului că mâine primesc verde și maxim iunie se întorc armele”

Partenerii noștri