Live

CCR îi dă dreptate lui Florin Iordache pe completurile de 3 judecători de la ICCJ. Ce se întâmplă cu dosarul lui Liviu Dragnea

Data actualizării: Data publicării:
Valer Dorneanu, presedintele Curtii Constitutionale si Florin Iordache, vicepresedinte al Camerei Deputatilor, participa la o adunare solemnă orgnizata de Curtea Constituțională cu ocazia Zilei Constituției României, la Palatul Parlamentului din București, vineri 8 decembrie 2017. Inquam Photos / George Călin

Judecătorii CCR au admis miercuri sezisarea lui Florin Iordache pe completurile de 3 judecători de la Înalta Curte, după ce au amânat de 5 ori luarea unei decizii. Sesizarea a fost depusă la finalul lunii martie de vicepreședintele Camerei Deputaților,  delegat la conducerea Camerei de către președintele de atunci, Liviu Dragnea, plecat în concediu.

UPDATE 17.40. CCR precizează vor fi rejudecate dosarele de la Înalta Curte, soluționate în prima instanță înaintea deciziei ÎCCJ din 23 ianuarie 2019, în măsura în care nu au devenit definitive.

Pe de altă parte, avocata lui Liviu Dragnea, Flavia Teodosiu, a spus că așteaptă motivarea Curții Constituționale, pentru a vedea ce e de făcut mai departe.

UPDATE 16.20 CCR a admis sesizarea lui Florin Iordache.

Cauzele care nu au decizii definitive ar urma să fie rejudecate de completuri specializate în fapte de corupție. Astfel, decizia în dosarul lui Liviu Dragnea în dosarul angajărilor fictive nu ar urma să fie afectată, pentru că este vorba despre o decizie definitivă dată de un complet de 5 judecători și fostul șef al PSD nu mai are căi extraordinare de atac.

Pe de altă parte, în funcție de ce vor scrie judecătorii CCR în motivare, vom vedea câte dosare ar putea fi rejudecate.

Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre ar putea fi printre cei care să ceară rejudecarea procesului, deoarece a fost condamnat definifiv de un complet de 3 judecători de la Înalta Curte. 

Un alt dosar care ar putea fi reluat este cel al lui Darius Vâlcov, în condițiile în care acesta are o condamnare în primă instanță dată de un complet de 3, dar nu și o decizie definitivă.

UPDATE 11.00. Cererea Cristinei Tarcea de suspendare a cauzei a fost respinsă, a anunțat președintele Curții, Valer Dorneanu.

UPDATE 10.45. Președintele ÎCCJ, Cristina Tarcea, a solicitat,  Curții Constituționale, suspendarea cauzei privind conflictul dintre Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe completuri, motivând schimbarea componenței CCR și faptul că nu există un nou judecător raportor.

„Pronunțarea în această cauză a fost amânată de patru ori, iar de atunci s-au schimbat multe. Am consultat site-ul CCR și am constatat că prin rezoluția președintelui CCR s-a dispus un nou judecător raportor. Am verificat în această dimineață dosarul și nu am văzut un nou raportor. Dezbaterea are loc pe raportul depus de judecătorul raportor, a probelor din dosar. Eu nu am văzut decât un raport întocmit de un judecător raportor care la ora actuală nu mai este membru al CCR. Nu am văzut nicio rezoluție, de altfel, ca actualul judecător să își însușească raportului fostului judecător. Invoc ilegalitatea numirii noului judecător raportor, pentru că potrivit legii judecătorii raportori votează primii, apoi membrii, iar la final președintele CCR. Prin urmare președintele CCR nu poate fi judecător raportor”, a afirmat Cristina Tarcea, în fața membrilor CCR.

Totodată, Cristian Tarcea a venit cu solicitarea de suspendare a cauzei până la pronunțarea Curții de justiție a UE, la sesizarea făcută de Înalta Curte și instanțele din țară.

„Atât Înalta Curte de Justiție a UE cât și instanțele din țară au sesizat Curtea de Justiție a UE. Vă rugăm să suspendați cauza până la pronunțarea Curții de justiție a UE”, a solicitat preşedintele instanţei supreme.


Acesta a sesizat un posibil conflict de natură constituțională între Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție. Iordache a contestat faptul că nu a fost respectată legea cu privire la constituirea completurilor de trei judecători, de la ÎCCJ, specializate în fapte de corupție.

O decizie favorabilă sesizării ar putea duce la rejudecarea unor dosare soluționate cu condamnări în primă instanță. După ce în componența Curții au intrat trei judecători noi, aceștia vor asculta din nou punctele de vedere ale Parlamentului și Înaltei Curți.

De la ultimul termen, în componența Curții Constituționale au intrat judecătorul Simina Tănăsescu, propunerea președintelui și judecătorii Gheorghe Stan și Cristian Deliorga, ambii propuși de coaliția PSD-ALDE. Conform unor surse, cei trei judecători noi ar fi deja familiarizati cu dosarul și este posibil ca miercuri judecătorii Curții Constituționale să ia o decizie.

Cum l-ar putea ajuta pe Liviu Dragnea

Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanță în iunie 2018, de completul de 3 de la ÎCCJ la 3 ani și 6 luni de închisoare, decizie menținută și în a doua instanță. Fostul lider PSD ar putea beneficia de constatarea unui eventual conflict constituțional, însă totul depinde și de motivarea judecătorilor CCR. Liviu Dragnea spera la o decizie favorabilă pâna la termenul din 20 mai. Pe 27 mai fostul președinte PSD a fost condamnat definitiv la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. 

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Klaus Iohannis atacă la CCR legea de aprobare a ordonanței privind amnistia fiscală

Parlamentul Germaniei votează o lege pentru a proteja Curtea Constituţională de influenţe politice

Cu o zi înainte de decizia CCR, ziarul rusesc Pravda spunea că în România „se pregătește un Maidan”

Rectorul Universității Babeș Bolyai: „Hai să fim raționali, să unim româniile polarizate acum într-o Românie euroatlantică puternică”

Partenerii noștri