Cum motivează Tudorel Toader OUG pentru modificarea legilor justiției. „Nu a fost o presiune”
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a afirmat luni seară că nu a existat o presiune externă pentru emiterea ordonanţei de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, precizând că au fost necesare anumite corelări cu recomandările Comisiei de la Veneţia.
"Eu nu aş spune că există o presiune externă, poate nici o presiune internă. Sigur, sunt nişte gesturi, o manifestare a nemulţumirii unora sau altora, că-s români din România, că-s români de la Bruxelles sau în altă parte, dar nu înseamnă că e o presiune, pentru că - noi am mai vorbit şi eu cred în chestiunea asta - tu, ca demnitar, funcţionar ce eşti, trebuie să ai tăria, rezistenţa să-ţi faci treaba în mod corect, independent de faptul că unul e nemulţumit", a declarat Tudorel Toader, la Antena 3, scrie Agerpres.
Cu privire la o posibilă presiune venită din partea Comisiei de la Veneţia, Toader a precizat că acest for nu poate să stabilească standarde unitare, ci ţine la caracterul ireversibil pe care îl au reformele într-un stat de drept.
"Comisia de la Veneţia niciodată şi nici nu este posibil să stabilească nişte standarde unitare, valabile pentru toate ţările, pentru că noi nu suntem chiar în ipoteză egală. Şi atunci, Comisia ţine foarte mult la caracterul ireversibil pe care îl au reformele într-un stat de drept, fie România, fie Ungaria, fie Polonia, fie Germania. Comisia de la Veneţia încearcă să vadă, prin specialiştii pe care îi are, nivelul de structurare a statului de drept şi măsurile legislative pe care le luăm, măsuri care, repet, să nu aibă caracter reversibil, deci să fie ireversibile, pentru a atinge acele standarde europene", a subliniat ministrul Justiţiei.
Întrebat de ce a fost nevoie de această ordonanţă, Toader a răspuns: "A fost nevoie din foarte multe motive. Pe de-o parte, am pornit de la avizul preliminar al Comisiei de la Veneţia, am pornit de la faptul că, la rândul ei, Comisia Europeană când ne evaluează se raportează la raportul Comisiei de la Veneţia, la avizul acesteia, am pornit de la faptul că Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), la rândul lui, se raportează la Comisia de la Veneţia, dar am pornit şi de la unele solicitări venite în mod explicit de la Consiliul Superior al Magistraturii. După aceea, Comisia Europeană, Comisia de la Veneţia, MCV-ul, CSM-ul, dar am constatat şi noi nişte necesare corelări şi atunci le-am combinat".
El a adăugat că s-a prezentat personal de două ori la sediul Comisiei de la Veneţia, unde a discutat câteva posibile soluţii pentru îmbunătăţirea legislaţiei, pentru armonizarea şi eliminarea unor neconcordanţe şi preluarea unora dintre recomandările acestui for.
Guvernul a adoptat luni o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei.
"Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei. Suntem în momentul în care se încheie o perioadă de dezbateri pe cele trei legi ale justiţiei. A fost publicată şi cea de-a treia lege a justiţiei, care urmează să intre în vigoare mâine. Pentru corelarea unora dintre prevederile celor trei legi, pentru preluarea unora dintre recomandările Comisiei de la Veneţia, pentru preluarea unora dintre solicitările scrise, explicite, ale Consiliului Superior al Magistraturii, pentru alte necesare corelări, Guvernul a adoptat prezenta ordonanţă de urgenţă", a declarat ministrul Tudorel Toader la finalul şedinţei de guvern de luni.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News