Cum a fost sancționat bărbatul care conducea cu fetița lui în brațe
Șoferul din comuna Călărași, județul Cluj, care a fost filmat cu fetița în brațe la volan, a fost amendat de polițiștii clujeni cu 700 de lei pentru că a provocat indignarea cetățenilor și a primit un avertisment pentru că minora nu stătea în mașină într-un scaun special.
Reprezentanții IPJ Cluj au anunțat, joi, că față de șoferul respectiv a fost dispusă măsura sancționării contravenționale cu suma de 700 de lei conform Legii nr. 61/1991, pentru săvârșirea de fapte de natură a provoca indignarea cetățenilor, relatează Mediafax.
Totodată, acesta a primit și un avertisment conform OUG nr. 195/2002, pentru nerespectarea obligației conducătorului de autovehicul de a se asigura că persoanele minore poartă centuri de siguranță sau sunt transportate în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate.
„În cauză, polițiștii au anunțat DGASPC Cluj, autoritate competentă, în vederea luării măsurilor legale care se impun”, a transmis IPJ Cluj.
Un bărbat din judeţul Cluj a fost filmat în timp ce conduce maşina şi îşi ţine în braţe fetiţa minoră, care se ridică în picioare şi se joacă, la un moment dat, cu volanul.
În imaginile postate pe Facebook se vede cum bărbatul o ajută pe fetiţă să ţină volanul, iar, la un moment dat, când aceasta se dezechilibrează, îşi ia ambele mâini de pe volan să o ajute.
„Ce ai făcut? Uită-te în faţă la drum. Prinde volanul şi condu. Stai în picioare şi ţine-te de volan”, îi spune bărbatul.
Poliţiştii clujeni au declarat că s-au autosesizat şi au reuşit să-l identifice pe conducătorul autoturismului.
„Este vorba despre un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din comuna Călăraşi, judeţul Cluj. Acesta fost invitat la sediul Poliţiei municipiului Turda pentru clarificarea situaţiei de fapt, urmând a fi luate măsurile legale care se impun”, a transmis IPJ Cluj.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News