Coronavirus. Pensionarul de la MAI care a mințit că nu a ieșit din țară are dosar penal
Bărbatul de 60 de ani infectat cu coronavirus și care nu a spus că pe 26 februarie s-a întors din Israel s-a ales cu un dosar penal pe numele său. El ar fi fost împreună în vacanță cu o femeie de la evidența populației, în cazul căreia încă nu a venit rezultatul testului.
„Referitor la bărbatul de 60 de ani, diagnosticat cu Covid-19, facem precizarea că, pe numele lui a fost deschis un dosar penal, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 352 CP”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.
Articolul respectiv din Codul Penal se referă la zădărnicirea combaterii bolilor.
De asemenea, o angajată de la evidența populației a recunoscut miercuri dimineață că a fost în excursie în Israel cu acest bărbat, fost ofițer din MAI până în 2015 și angajat la ADP sector 4, potrivit declarațiilor făcute de primarul Gabriela Firea. Circa 70 de angajați ai biroului de la evidența populației au intrat în izolare la domiciliu.
Acest bărbat, pacientul cu numărul 17, a infectat un medic de la spitalul în care era internat; este vorba despre o femeie 43 de ani, care a devenit pacientul cu numărul 30 din țara noastră.
Ministerul de Interne a făcut, marţi, precizări cu privire la cazul bărbatului infectat cu coronavirus de la spitalul Dimitrie Gerota din Bucureşti.
În 5 martie, el a fost internat în spital, cu simptome diferite de cele uzuale la infectarea cu coronavirus, însă le-a dezvoltat la trei zile de la internare.
Bărbatul declarase pe propria răspundere că nu a călătorit în afara ţării, când de fapt s-a întors în țară din Israel în data de 26 februarie. La momentul internării, pacientul numărul 17 a declarat și semnat în formularele de consimțământ că nu a călătorit în afara țării în ultimele două luni.
În urma anchetei epidemiologice, s-a constatat că acesta a împărțit mărțișoare în data de 2 martie la Amenajarea Domeniului Public sector 4. În prezent, sediul ADP Sector 4 este închis, după ce pacientul numărul 17 a intrat în contact cu peste 120 de persoane.
Prima oară când s-a simțit rău și a mers la spital a fost în data de 3 martie. A doua zi a revenit la serviciu, iar în 5 martie s-a dus din nou la spital, când a și fost internat.
În seara zilei de 9 martie s-a stabilit că el are coronavirus și l-a răspândit altor persoane din jurul său, între care nurorii lui, care este gravidă și nepotului.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News