Live

C. T. Popescu: Condamnarea lui Dragnea repune justiția în statutul ei de independență. Mesajul pentru toți magistrații

Data actualizării: Data publicării:

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu spune că decizia în dosarul angajărilor fictive de la Teleorman, în care președintele PSD Liviu Dragnea a fost condamnat la închisoare cu executare, arată că judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție nu au ținut cont de presiunile politice. Este, tototdată, un mesaj pentru toți magistrații din țară: să judece cu curaj, în baza legii și a conștiinței, spune analistul politic.

Este un moment care va ramâne în istoria României, după un an și jumătate de atac neîncetat, brutal, al mașinii de război PSD-iste împotriva justiției din România. Este prima dată când această mașinărie PSD-istă se poticnește. Justiția a demonstrat că nu este supusa, servul și complicele puterii politice. Prin această hotărâre, justiția din România, în condiții extrem de dificile, își afirmă neatârnarea față de politic”, a spus Cristian Tudor Popescu.

În opinia sa, decizia luată de judecătorii de la Înalta Curte „depășește cazul în speță.”

Repune justiția, de atâtea ori aflată sub asesiu în aceste luni, în statutul ei de independență. Dincolo de lege și conștiință, pe care au judecat, e vorba de curaj, curajul de a-și asuma această decizie în condițiile presiunilor imense asupra întregii societăți pentru a obține o altfel de decizie. De acum lucrurile se schimbă în atmosfera din această țară”, a spus Cristian Tudor Popescu.

Mesajul e extrem de important pentru toți magistrații din România: judecați pe lege, pe conștiință, cu curaj, fără să țineți seama de amestecul politicului”, a adăugat jurnalistul.

Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare plus interzicerea unor drepturi pentru instigare la abuz în serviciu, în dosarul angajărilor fictive. Deciziile în acest dosar nu sunt definitive și pot fi contestate la completul de 5 judecători de la ICCJ.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alegeri prezidențiale 2024. Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică

Ce spune Ciolacu despre vânătoarea cu Hayssam și pescuitul cu Dragnea. „Când mi-a venit controlul la arme, am văzut cât de ruginită e”

Judecătorii au anulat probele în dosarul de trafic de influență al lui Dragnea pentru vizita la Trump. Dosarul se întoarce la DNA

Drulă: Am văzut câteva din emisiunile lui Dragnea. Mi-au plăcut vreo două reţete, dar s-a stricat emisiunea când a vorbit de politică

Partenerii noștri