Atacatorul din Făget, arestat pentru 30 de zile. Înainte de crimă a consumat trei tipuri diferite de droguri
Criminalul din Făget a primit mandat de arestare preventivă pentru următoarele 30 de zile. Bărbatul de 33 de ani a ucis ieri în bătaie un om şi a rănit alte cinci persoane. Poliţiştii l-au găsit azi noapte, după 18 ore de căutări, la volanul unei maşini furate. Anchetatorii au constatat că acesta a consumat trei tipuri diferite de droguri.
Un tânăr de 26 de ani a fost înjunghiat mortal în parcarea unui mall din Constanţa
Cât ar fi plătit Laura Crișan complicilor pentru a-și ucide tatăl
Orașul în care un bulevard este, din 2020, un șantier fără sfârșit
Sezonul pepenilor s-a prelungit, în special în vestul țării
Vila de lux în care a fost ucis omul de afaceri Adrian Kreiner a fost scoasă la vânzare
Etapă nouă în ancheta morții dentistei din Brăila: suspectul va asista la punerea sub sechestru a locuinței sale
Descoperire macabră în București. Cadavrul unui bărbat a fost cărat într-un cărucior de cumpărături și aruncat pe un câmp
Imagini care dau fiori surprinse într-un spital din Timiș. Un șobolan a fost filmat chiar pe holul secției de Chirurgie
Declarații halucinante ale criminalului de la Grădina Botanică din Craiova. Cum și-a motivat faptele în fața judecătorilor
Ionel Boldea, tânărul de 33 de ani, care a omorât un om și pe alți cinci i-a rănit, a fost arestat preventiv, joi, după ce a fost audiat mai multe ore. Individul ar fi consumat, înainte de atacuri, un cocktail cu amfetamină, cocaină și marijuana.
Magistrații Tribunalului Timiș au decis, joi, arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Ionel Boldea, autorul atacurilor din zona orașului Făget, în urma cărora un bărbat a murit, iar cinci persoane au fost rănite.
Anterior, bărbatul fusese reținut pentru 24 de ore de către procurori.
Potrivit procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, miercuri dimineața, bărbatul a bătut cu pumnii și picioarele, precum și cu un corp contondent, un cuplu de persoane în vârstă, în localitatea Făget. Victima de sex masculin a decedat, iar soția sa a suferit leziuni grave, fiind transportată la spital, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale.
După ce i-a atacat pe cei doi soți, bărbatul a părăsit orașul Făget și s-a deplasat cu o bicicletă până în satul Teremești, unde s-a întâlnit cu o femeie, pe care a început să o lovească cu pumnii și cu un băț, până când a căzut la pământ. Femeia a suferit leziuni ce necesită 50 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în pericol.
„Suspectul și-a continuat deplasarea pe bicicletă, întâlnindu-se cu alte două persoane pe care nu le cunoștea, D.A. și D.I, exercitând și față de acestea acte de agresiune. Persoana vătămată D.T. a suferit leziuni care necesită un număr de 25 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Suspectul a fugit de la locul faptelor, însă fost depistat în cursul nopții de 03/04.07.2019 în localitatea sa de domiciliu din preajma orașului Făget, fiind luată față de acesta măsura reținerii pe o durată de 24 de ore. În cauză se efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt și de drept, față de suspect urmând a se lua măsurile care se impun în continuare", a informat, joi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.
Potrivit unor surse judiciare, în urma efectuării testului rapid pentru depistarea drogurilor, la Spitalul Municipal Timișoara, a reieșit că Ionel Boldea, autorul crimei din orașul Făget, ar fi consumat trei tipuri de droguri, printre care și cocaină.
În trecut, potrivit reprezentanților Poliției Timiș, bărbatul a fost condamnat cu amendă penală pentru loviri și alte violențe după ce a bătut un tânăr care a avut nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale, în anul 2017.
De asemenea, Ionel Boldea a mai fost cercetat în alte două dosare penale pentru loviri și alte violențe.
Conform unor surse judiciare, Ionel Boldea le-ar fi cunoscut pe cele două victime pe care le-a bătut în parcul din orașul Făget. Cei doi erau părinții fostei iubite a tânărului, dar ei nu au fost de acord cu relația, astfel că le-au interzis să se mai vadă.
Din cauza loviturilor primite, bărbatul a murit, iar femeia este în comă.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News