Live

Aristotel Căncescu, fostul preşedinte CJ Brașov, condamnat la 7 ani şi 10 luni de închisoare pentru corupție. Sentința este definitivă

Data publicării:
Aristotel Căncescu, fostul președinte CJ Brașov. Sursă foto: captură Digi24

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, Aristotel Căncescu, a fost condamnat marţi, de o instanţă a Curţii de Apel Braşov la 7 ani şi zece luni de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie. Decizia este definitivă.

Fostul politician braşovean a fost ridicat deja de poliţişti dintr-un imobil din Râşnov, construit ca activ al firmei sale, Canaris SRL, şi pe care l-ar fi folosit în ultimii ani drept locuinţă, şi urmează să fie dus la penitenciarul Codlea, scrie Agerpres, citând surse judiciare.

„La data de 1 februarie, poliţişti din cadrul Poliţiei Staţiunii Râşnov au pus în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Tribunalul Braşov pe numele unui bărbat, în vârstă de 70 ani din judeţul Braşov, prin care este condamnat la o pedeapsă de 7 ani şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie. Bărbatul, care nu era urmărit naţional, a fost preluat şi urmează a fi depus în Penitenciarul Codlea”, a transmis, marţi, IPJ Braşov.

Magistraţii Curţii de Apel Braşov au admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov şi, după ce au desfiinţat o parte din sentinţa Tribunalului Braşov, pronunţată în 30 aprilie 2020, l-au achitat pe Căncescu cu privire la comiterea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu şi l-au condamnat pentru trafic de influenţă, luare de mită şi abuz în serviciu.

„(...) În baza art. 38 alin. 1 din Codul penal, art. 39 alin. 1 lit. b din Codul penal şi art. 45 alin. 3 lit. a din Codul penal contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta decizie cu pedepsele de 5 ani închisoare şi respectiv 3 ani şi 6 luni închisoare aplicate prin sentinţa apelată pentru infracţiunile de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (...) şi aplică inculpatului Căncescu Aristotel Adrian pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite - respectiv 2 ani şi 10 luni închisoare - inculpatul Căncescu Aristotel Adrian având de executat în final pedeapsa de 7 (şapte) ani şi 10 (zece) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g din Codul penal pe o perioadă de 5 ani, pedeapsă complementară care se va executa conform dispoziţiilor art. 68 alin. 1 lit. c din Codul penal”, se arată în soluţia postată pe portalul instanţelor.

Totodată, instanţa a decis confiscarea de la SC Canaris SRL Braşov, firmă controlată de Căncescu, a sumei de 1.248.704,95 lei, „primită ca mită”.

În acelaşi dosar, în care au fost inculpate mai multe persoane, omul de afaceri şi fost deputat Ion Diniţă a fost condamnat, pentru complicitate la abuz în serviciu, la o pedeapsă de 3 ani cu suspendare, după ce iniţial primise 4 ani cu executare.

„În temeiul art. 396 alin. 6 din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. f teza II din Codul de procedură penală încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Diniţă Ion pentru infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. 1 din Codul penal 1968 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din Codul penal. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului Diniţă Ion pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu (...) Reduce pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului Diniţă Ion prin sentinţa apelată de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare. În temeiul art. 86 ind. 1 şi art. 86 ind. 2 din Codul penal 1968 dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului Diniţă Ion, pe un termen de încercare de 4 ani”, se arată în soluţia Curţii de Apel Braşov.

Aristotel Căncescu a fost trimis în judecată în 17 decembrie 2014, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Braşov. La demararea procesului - în care a fost judecat pentru de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (cinci infracţiuni), luare de mită, spălare a banilor, trafic de influenţă şi instigare la tentativă la abuz în serviciu - el a fost în arest la domiciliu.

Aristotel Căncescu a fost preşedinte al CJ Braşov timp de trei mandate, fiind ales în această funcţie sub sigla PNL.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rareş-Gabriel Bulimej, fost șef al Biroului de Imigrări Ialomița, condamnat la închisoare cu suspendare, după o înțelegere cu DNA

Klaus Iohannis a semnat demisia ministrului Adrian Veștea. Cine îl va înlocui

Nelu Tătaru, aflat sub control judiciar, spune că vrea să deschidă un cabinet privat: „Nu cred că am fost sau sunt un pericol public”

Nelu Tătaru rămâne sub control judiciar. Plângerea depusă de fostul ministru al Sănătății a fost respinsă de instanţă ca nefondată

Partenerii noștri