Live

Arhiepiscopul Teodosie este urmărit penal de DNA pentru cumpărare de influență

Data actualizării: Data publicării:
ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului,FOTO: Inquam Photos/ Casian Mitu

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat că a început urmărirea penală față de Arhiepiscopul Teodosie pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență. În același dosar este urmărit penal și un consilier din cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență.

Potrivit procurorilor DNA, în iulie 2023, „suspectul Petrescu Teodosie, în calitatea menționată mai sus, ar fi promis suma de 160.000 lei unui om de afaceri (martor în cauză), reprezentând un procent de 20% din suma de 800.000 lei, pe care acesta din urmă ar fi trebuit să o obțină pentru Arhiepiscopia Tomisului, în urma folosirii influenței pe care ar fi afirmat că ar fi avut-o asupra funcționarilor cu drept de decizie în această privință din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte”.

La acea discuție ar fi participat și celălalt suspect, acesta fiind cel care ar fi negociat cu omul de afaceri termenii în care urma să fie pusă în practică „înțelegerea” respectivă.

Suma de 800.000 lei ar fi urmat să fie utilizată pentru finanțarea unor lucrări de construcție ori reabilitare a unităților de cult aflate în subordinea Arhiepiscopiei Tomisului.

Comunicatul DNA:

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecții:

PETRESCU TEODOSIE, arhiepiscop al Tomisului (funcționar public în sensul legii penale), pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență,

P.I., un consilier în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, la această etapă procesuală, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În luna iulie a anului 2023, suspectul Petrescu Teodosie, în calitatea menționată mai sus, ar fi promis suma de 160.000 lei unui om de afaceri (martor în cauză), reprezentând un procent de 20% din suma de 800.000 lei, pe care acesta din urmă ar fi trebuit să o obțină pentru Arhiepiscopia Tomisului, în urma folosirii influenței pe care ar fi afirmat că ar fi avut-o asupra funcționarilor cu drept de decizie în această privință din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte. La acea discuție ar fi participat și celălalt suspect, acesta fiind cel care ar fi negociat cu omul de afaceri termenii în care urma să fie pusă în practică „înțelegerea” respectivă.
Suma de 800.000 lei ar fi urmat să fie utilizată pentru finanțarea unor lucrări de construcție ori reabilitare a unităților de cult aflate în subordinea Arhiepiscopiei Tomisului.

Celor doi suspecți li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea în continuare a urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019”.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fostul șef IPJ Cluj a fost trimis în judecată de DNA în dosarul permisului de conducere

Dosar privind finanțarea panourilor pentru promovarea cărții lui Nicolae Ciucă. Precizările DNA și reacția liderului PNL

Marius Coriolan Andrica, comisar șef în Poliția Română, a fost trimis în judecată de DNA. De ce îl acuză procurorii anticorupție

Avea 20 de milioane de euro ascunși în pereți. Fostul șef al poliției antifraudă din Madrid a fost reținut pentru corupție

Partenerii noștri