Live

Video Klaus Iohannis: România vizează atragerea investiţiilor din Singapore

Data actualizării: Data publicării:
Klaus Iohannis, primit de președintele Republicii Singapore. Foto: Administratia Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a început vizita de stat în Republica Singapore, vineri dimineaţa, fiind primit la Palatul Prezidenţial Istana de omologul său, Halimah Yacob. Șeful statului avut convorbiri cu preşedintele Republicii Singapore despre dinamizarea relaţiilor bilaterale, în special în plan economic-investiţional.

„Discuţii excelente cu preşedintele Republicii Singapore, Halimah Yacob, privind modalităţile de aprofundare şi extindere a relaţiilor noastre bilaterale, bazate pe aceleaşi valori şi principii”, a transmis şeful statului pe Twitter.

Ulterior, preşedintele Iohannis a avut şi o întrevedere cu prim-ministrul Republicii Singapore, Lee Hsien Loong. Preşedintele Iohannis se află în aceste zile în Republica Singapore, după vizita oficială în Japonia, scrie Agerpres. 

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a evidenţiat obiectivul României de a creşte nivelul relaţiei bilaterale cu Republica Singapore şi de a marca o nouă etapă de dezvoltare. De asemenea, preşedintele Iohannis a evocat un set de obiective comune urmărite de ambii preşedinţi, precum politicile de incluziune, dezvoltarea economică şi socială, precum şi tranziţia verde.

Cei doi şefi de stat au discutat cu privire la rezultatele iniţiativelor şi acţiunilor derulate în scopul promovării societăţii informaţionale şi securităţii cibernetice, a educaţiei, a egalităţii de gen, a acţiunii pentru climă şi a tranziţiei energetice verzi.

Preşedintele Iohannis a exprimat interesul special pentru dinamizarea relaţiilor bilaterale, în acord cu potenţialul acestora, mai ales în plan economic-investiţional, arată Administraţia Prezidenţială. În context, şeful statului a subliniat obiectivul României de atragere a investiţiilor singaporeze, arătând că ţara noastră este al treilea mare furnizor din Uniunea Europeană de servicii IT în Singapore. El a menţionat că România vizează aprofundarea şi amplificarea acestui palier de colaborare, prin iniţierea de noi proiecte bilaterale.

Klaus Iohannis a subliniat expertiza României în securitate cibernetică, făcând referire şi la faptul că la Bucureşti se află sediul Centrului European de Competenţe în domeniul securităţii cibernetice. Şeful statului a prezentat obiectivele de interconectare ale Iniţiativei celor Trei Mări şi a menţionat că va găzdui, în acest an, la Bucureşti, Summitul acestei platforme, alături de Forumul de Afaceri. El a pledat pentru participarea reprezentanţilor mediului de afaceri din Singapore în cadrul proiectelor prioritare de interconectare din cadrul Iniţiativei.

Preşedintele României a evocat, pe fondul consecinţelor globale ale războiului Rusiei împotriva Ucrainei, sprijinul consistent şi multidimensional al României pentru Ucraina şi solidaritatea faţă de cetăţenii ucraineni, încă din primele zile ale conflictului. El a prezentat implicarea puternică a ţării noastre în asigurarea securităţii alimentare globale prin sprijinirea tranzitului grânelor şi a produselor agricole ucrainene către consumatorii vulnerabili din întreaga lume.

„Preşedintele Klaus Iohannis a mai transmis că România sprijină ferm dialogul şi cooperarea constructivă dintre Uniunea Europeană şi Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), conform Parteneriatului Strategic încheiat în 2020 şi a arătat că ţara noastră rămâne un puternic susţinător al pieţelor deschise şi al comerţului liber, obiective împărtăşite şi de Republica Singapore”, mai arată sursa citată.

Preşedintele Republicii Singapore, Halimah Yacob, a subliniat potenţialul extrem de important al relaţiei bilaterale pe fondul creşterii rolului şi importanţei României în Uniunea Europeană şi NATO, precum şi la nivel regional, inclusiv în contextul geopolitic actual generat de efectele războiului din Ucraina. Preşedintele singaporez a evidenţiat importanţa creşterii investiţiilor şi comerţului bilateral, având în vedere oportunităţile oferite de sectoare precum IT&C, securitate cibernetică şi turism.

Cei doi şefi de stat au agreat că România şi Singapore beneficiază de toate avantajele pentru a juca rolul de punte de legătură între cele două regiuni de apartenenţă.

Vizita în Singapore marchează intrarea relaţiei bilaterale într-o nouă etapă de dezvoltare, aceasta fiind prima la nivel de preşedinte al României în această ţară, în ultimii 20 de ani, respectiv în contextul în care în anul 2022 au fost sărbătoriţi 55 de ani de relaţii bilaterale, potrivit Administraţiei Prezidenţiale. Obiectivul principal al acestei vizite este dinamizarea relaţiilor bilaterale, în acord cu potenţialul acestora, mai ales în plan economic-investiţional. Agenda vizitei de stat în Singapore cuprinde şi intensificarea cooperării în domeniile IT, educaţie, cercetare, securitate alimentară, conectivitate, securitate cibernetică şi înalte tehnologii, combaterea schimbărilor climatice şi tranziţia verde.

În materie de cooperare economică şi sectorială între România şi Singapore, pornind de la dinamica pozitivă a schimburilor comerciale în ultimii ani, inclusiv de la faptul că ţara noastră este al treilea mare furnizor din Uniunea Europeană de servicii IT în Singapore, interesul României vizează aprofundarea şi amplificarea acestui palier de colaborare, prin iniţierea de noi proiecte bilaterale, a mai menţionat sursa citată. 

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Călin Georgescu i-a cerut lui Iohannis să părăsească funcția: „Este ultimul ceas pentru dumneavoastră”

Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis

Partenerii noștri