Live

Iohannis: Forțele Aeriene constituie unul dintre cele mai importante instrumente de răspuns, asigurând securitatea spațiului aerian

Data publicării:
Președintele Klaus Iohannis. Foto: presidency.ro

Klaus Iohannis a transmis, miercuri, un mesaj cu prilejul Zilei Aviației. Forţele Aeriene Române, cu profesionalism şi implicare totală, constituie unul dintre cele mai importante instrumente de răspuns, asigurând astfel securitatea spaţiului aerian al României şi al celui aliat, a declarat președintele României.

„Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, celebrată odată cu cea a Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul pe 20 iulie, este un bun prilej de a-i omagia pe cei care au servit sau servesc cu dăruire, curaj și abnegație aviația română, civilă sau militară. În această zi, îi comemorăm, cu profundă recunoștință și prețuire, pe toți aviatorii care au făcut sacrificiul suprem în serviciul „aripilor românești”. Totodată, îi omagiem astăzi și pe pionierii aviației românești - Aurel Vlaicu, Traian Vuia, Henri Coandă, Elie Carafoli - precum și pe toți cei care, prin devotament și implicare, au contribuit la creșterea prestigiului aeronauticii românești la nivel internațional.

Celor care își desfășoară în prezent activitatea în cadrul Aviației Române și al Forțelor Aeriene le revine misiunea nobilă de a continua și onora eforturile înaintașilor, într-un context de securitate complicat.

Forțele Aeriene Române au parcurs un amplu proces de modernizare și consolidare, fiind astăzi o categorie de forțe omogenă, dinamică și suplă, capabilă să îndeplinească întreaga gamă de misiuni: asigurarea suveranității spațiului aerian național, participarea la exerciții și misiuni de luptă în context aliat, executarea transporturilor aeriene, inclusiv a celor cu caracter umanitar, participarea la limitarea și înlăturarea urmărilor calamităților naturale sau ale altor situații de urgență.

Dragi aviatori și membri ai Forțelor Aeriene,

Traversăm o perioadă deosebit de dificilă din punct de vedere al securității regionale și euro-atlantice. Invadarea militară a Ucrainei de către Federația Rusă a schimbat semnificativ realitatea strategică din regiunea Mării Negre. Rolul României în acest context este semnificativ. Ca stat de frontieră al NATO și al Uniunii Europene, țara noastră are misiunea de a reacționa cu rapiditate la provocările militare de securitate din regiune.

Cu profesionalism și implicare totală, Forțele Aeriene, împreună cu structuri similare aliate, constituie unul dintre cele mai importante instrumente de răspuns, asigurând astfel securitatea spațiului aerian al României și al celui aliat. Noul mediu de securitate de pe Flancul Estic al Alianței impune promovarea unor structuri militare cu un grad ridicat de operaționalizare, înzestrate cu mijloace moderne și capabile să reacționeze în timp scurt. În acest sens, se află în derulare programe de înzestrare care să permită creșterea eficienței în operațiunile militare, iar modernizarea Forțelor Aeriene va continua prin achiziționarea unui număr suplimentar de aeronave F-16, care vor constitui o capabilitate operațională aeriană de tranziție către aeronavele F-35, de ultimă generație.

Dragi aviatori și membri ai Forțelor Aeriene,

Vă mulțumesc pentru profesionalism și spiritul de sacrificiu! Dumneavoastră faceți spațiul aerian românesc mai sigur și contribuiți la securitatea frontierelor aeriene ale României, Uniunii Europene și NATO. Vă îndemn să vă pregătiți continuu și să dați dovadă de aceeași dăruire și devotament în toate misiunile pe care le primiți. Vă doresc multă sănătate și succes! La mulți ani!”

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Prima declarație a lui Ciolacu după ce a fost desemnat premier: „Nu va fi un mandat uşor. România a transmis un mesaj clar”

Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”

Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”

George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”

Partenerii noștri