Live

Inspectorii de muncă au mers în control la firmele care duc români în străinătate. Ce au descoperit

Data publicării:
Femei în gară la Timișoara așteptând să urce în trenul special care le va duce la muncă în Austria Foto: captură TV

Inspecţia Muncii a aplicat amenzi de peste 9,2 milioane de lei în urma controalelor efectuate în această lună la firmele de plasare a forței de muncă în străinătate, la service-uri auto, sau la firmele din domeniul construcțiilor.  Pentru a verifica situația cetățenilor români care doresc să muncească în străinătate, Inspecția Muncii a organizat, în luna mai, o campanie națională pentru verificarea agenților de plasare a forței de muncă în străinătate. 

„În cadrul Campaniei, inspectorii de muncă au verificat atât cei 287 de agenți de plasare a forței de muncă, însumând 348 de sedii sociale și puncte de lucru, cât și societăți comerciale care au ca obiect principal de activitate  cod  CAEN 7810 “activităţi ale agenţiilor de plasare a forţei de muncă”, rezultând un total de 444 de acțiuni de control. Ca urmare a deficiențelor constatate, au fost aplicate amenzi în valoare de 235.000 lei și au fost dispuse măsuri pentru remedierea deficiențelor”, se arată într-un comunicat de presă al instituției. 

Cele mai frecvente deficiențe identificate și sancționate de inspectorii de muncă au fost neincluderea tuturor elementelor obligatorii prevăzute în contractul de mediere şi în contractul individual de muncă și netransmiterea trimestrială, la inspectoratul teritorial de muncă, a situaţiei privind contractele de mediere încheiate cu solicitanții locurilor de muncă şi persoanele angajate în străinătate.

„Numărul persoanelor care apelează la agenții de plasare a forței de muncă este foarte mic, cei mai mulți români preferând să plece pe cont propriu. În acest sens, recomand tuturor cetățenilor români care sunt în căutarea unui loc de muncă în străinătate să apeleze linia telefonică Tel Verde: 021.371.88.33, pusă la dispoziție de Inspecția Muncii, pentru a fi îndrumați de personal specializat”, a declarat inspectorul general de stat al Inspecției Muncii, Mihai Ucă.

De asemenea, în perioada 18–23.05.2020, au fost desfășurate acțiunile de control în construcții și întreținerea și repararea autovehiculelor.

În domeniul relațiilor de muncă, au fost efectuate 2.307 acțiuni de control, inspectorii de muncă constatând că 235 de angajatori au utilizat muncă nedeclarată, fiind descoperite 454 de persoane care desfășurau muncă fără forme legale. Dintre acestea, 77 erau salariați care, deși aveau contractele de muncă suspendate, au fost identificați desfășurând activitate.

Au fost aplicate amenzi în valoare de 8.380.000 lei, iar pentru neconformitățile constatate au fost dispuse 2.066 de măsuri.

În domeniul securității și sănătății în muncă, inspectorii de muncă au efectuat 1.705 acțiuni de control identificând 3.292 de deficiențe, pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de 838.500 lei și au dispus măsuri de remediere.

De asemenea, pentru trei angajatori, inspectorii de muncă au dispus sistarea activității, în 23 de situații s-a dispus oprirea lucrului, iar în alte 7 cazuri s-a solicitat oprirea echipamentelor de muncă.

Cele mai frecvente deficiențe în domeniul securității și sănătății în muncă au constat în exploatarea necorespunzătoare a echipamentelor de muncă electrice, neasigurarea echipamentelor individuale de protecție și lipsa controlului utilizării acestuia, precum și neasigurarea  unor sisteme de protecție colectivă la lucrările de construcții.

În prezent, la nivelul inspectoratelor teritoriale de muncă, se desfășoară și acțiuni de control pentru verificarea respectării de către angajatori a prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Până la data de 27.05.2020, au fost efectuate 1.343 de acțiuni de control, activitatea de verificare aflându-se în desfășurare.

Editor: Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Acțiune fulger de control în Centrul Vechi din Capitală. Au fost date amenzi la săli de jocuri și restaurante

Antifrauda și Inspecţia Muncii fac controale la serviciile de curierat cu mâncare și transport de tip „ride-sharing”, la nivel național

Inspecţia Muncii va controla toate exploatările miniere din țară în urma accidentului de la mina Jilț

Accidentul de la mina Jilț: Urme șterse, șofer de la altă firmă, muncitori transportați alături de butelii cu gaz (Raport ITM)

Partenerii noștri