Live

INSP: Toate infectările noi cu COVID sunt cu tulpina Delta. Cel mai negru scenariu: 2.500 de pacienți la ATI

Data actualizării: Data publicării:
Medici într-o secție de terapie intensivă. Foto: Profimedia Images

Dr. Adriana Pistol, directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP, a declarat vineri, în cadrul unei conferințe de presă privind evoluția pandemiei, că toate secvențierile făcute în ultimele două săptămâni au arătat că persoanele nou infectate cu SARS-COV-2 au varianta Delta. Potrivit medicului, la finalul lunii octombrie România va intra în cel mai rău scenariu, cu până la 2.500 de pacienți la ATI.

„În ultimele două săptămâni, singurul tip de tulpină identificat prin secvenţiere este numai tulpina Delta, deci este încă o dovadă a faptului că se transmite accelerat şi la nivel comunitar”, a afirmat Adriana Pistol într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Întrebată dacă se va impune purtarea măştii şi în alte zone în afară de cele aglomerate şi spaţiile publice închise în cazul în care va creşte numărul de cazuri, Pistol a spus că această măsură ar trebui reluată din punct de vedere epidemiologic.

„Din punct de vedere epidemiologic, mie mi se pare o măsură care ar trebui reluată”, a susţinut Pistol.

Ea a spus că, potrivit unei estimări privind cazurile severe, la finalul lunii octombrie ar fi cel mai rău scenariu, între 2.000 şi 2.500 de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus la terapie intensivă.

„Avem şi o estimare vizavi de severitatea cazurilor severe. Era în jur de vreo 2.000 - 2.500 de cazuri maxim, cazuri de terapie intensivă, sfârşit de octombrie. Acesta ar fi scenariul cel mai rău. De noi depinde ca aceste lucruri să nu se întâmple”, a arătat directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Coronavirusul SARS-CoV-2 și răspunsul imun înnăscut. Descoperirile care ajută la dezvoltarea unor medicamente mai eficiente

INSP: 73 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile în ultimele 4 luni, cele mai multe în București. Nouă pacienți au murit

Alexandru Rafila nu demisionează din funcție și anunță un audit medical independent la Spitalul „Sfântul Pantelimon”

Peste 80 de medici români din Franţa le iau apărarea doctorițelor arestate de la Pantelimon: „Decesul pacientului era inevitabil”

Partenerii noștri