Live

Încă doi tineri, cercetați în cazul vandalizării mașinii agentului care nu a cedat presiunilor făcute de consilierul unui deputat PSD

Data publicării:

Cercetările anchetatorilor au scos la iveală faptul că tânărul în vârstă de 22 de ani reţinut, miercuri, fiind bănuit că a tăiat, în noaptea de marţi spre miercuri, cu un cuţit două roţi ale maşinii parcate în faţa casei agentului din localitatea Păuleşti, nu a acţionat singur, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Încă doi tineri sunt cercetați în cazul mașinii vandalizate a polițistului din Păulești care l-a filmat pe un bărbat, fost consilier a unui deputat PSD, în timp ce îl amenința.

Unul dintre tineri, în vârstă de 18 ani, din Păuleşti, a fost reţinut şi este anchetat pentru ultraj şi distrugere, fiind bănuit că el este cel care a tăiat roţile.

Un al doilea tânăr, de 18 ani, din Bărcăneşti, este cercetat, în stare de libertate, pentru complicitate la ultraj.

Potrivit surselor citate, cei trei tineri ar fi venit cu maşina, au coborât, au tăiat roţile şi apoi au fugit.

Tânărul de 22 de ani, reţinut, miercuri, este anchetat sub control judiciar.

El este bănuit că ar fi tăiat roţile maşinii personale a agentului din Prahova, care a filmat consilierul unui deputat PSD când înjură poliţiştii.

Cercetările în acest caz sunt efectuate de poliţişti din cadrul Poliţiei Ploieşti, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti.

Potrivit IPJ Prahova, în noaptea de marţi spre miercuri, poliţistul din Păuleşti a sesizat colegilor că, în timp ce se afla în concediu de odihnă, o persoană i-a înţepat anvelopele maşinii personale. Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că poliţistul a primit mai multe ameninţări.

„În baza sesizării, la faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie, ocazie cu care s-a constatat faptul că două anvelope ale autovehiculului parcat în faţa imobilului de domiciliu al acestuia, prezentau urme de înţepare cauzate de un obiect înţepător-tăietor”, au transmis poliţiştii.

În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru ultraj.

La începutul lunii septembrie, consilierul de atunci al unui deputat PSD din Prahova a fost filmat în timp ce înjură poliţiştii care îl verificau, după ce a oprit neregulamentar. Apoi, consilierul a plecat, dar a mers la Poliţie „unde a continuat să aibă un comportament neadecvat”. Poliţiştii au constatat că băuse.

Poliţiştii l-au amendat cu 2.875 de lei, pentru pentru oprire neregulamentară, conducere sub influenţa alcoolului, dar şi pentru adresare de injurii şi nerespectarea dispoziţiilor poliţiştilor. În plus, i-a fost reţinut permisul de conducere celui în cauză.

Deputatul PSD din Prahova, Laura Moagher, confirma atunci că Lucian Rădulescu era consilierul său şi a precizat că a întrerupt colaborarea cu acesta.

Editor web: Vlad Mironescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce a pățit polițistul care l-a filmat pe consilierul unui deputat PSD în timp ce îl amenința

Procurorii cer documente de la PSD Prahova

Primarii PSD din Prahova, chemați la protest la DNA. Ce spune deputata în numele căreia ar fi fost trimis SMS-ul

Partenerii noștri