Imaginea Digi24.ro și a altor site-uri de știri, folosită pentru o înșelătorie cu medicamente
Înșelătorie cu medicamente-minune vândute pe internet. Sunt folosite imagini ale unor cunoscute site-uri de știri, inclusiv Digi24.ro, pentru a ademeni oamenii cu presupuse tratamente care desfundă vasele de sânge și rezolvă toate problemele de sănătate sau pentru restabilirea vederii. Medicii avertizează că riscurile pentru sănătate sunt uriașe.
Tramvaiele din Timișoara s-au transformat în cabinete medicale pe roți
Noi informații cutremurătoare în cazul băiatului mort la spitalul din Târgu-Jiu
Un medic din Mureș e acuzat că a refuzat un caz, iar pacientul a murit
Doar 1 din 5 români merge anual la dentist, iar 8 din 10 amână programarea cu anii
Consum uriaș de suplimente alimentare și vitamine în rândul românilor
Risc crescut de infecții după inundațiile din estul țării
De unde a furat iubitul „Doamnei cu coasa” de la spitalul Pantelimon anestezicul
Iubitul doctoriței arestate în scandalul Pantelimon nu a folosit anestezic de la Spitalul Militar. Ce au descoperit polițiștii
Ce spune fostul șef al serviciului antidrog despre medicul care și-a injectat anestezic
Înșelăciunea a fost semnalată de unul din medicii al cărui nume a fost folosit prentru această înșelăciune. Un pacient a venit la consultație și a rugat-o să-l îndrume cum să ia medicamentul care ar desfunda, spunea el, toate vasele. Medicul avertizează că riscurile pentru sănătate sunt uriașe și nu trebuie ca pacienții să cadă în astfel de capcane.
Maria Dorobanțu, medic cardiolog: Se folosesc de numele unor medici, unor profesori universitari. Nici măcar nu știu să scrie corect Universitatea Carol Davila, scriu cu „K”, și așa mai departe, iar toate informațiile care sunt date sunt eronate și false. Folosesc un limbaj cu totul și cu totul neadecvat, neștiințific, și care aduc, în felul acesta, un mare prejudiciu oamenilor. Când m-am uitat la prețul care este în interviul ce mi se atribuie, 2.100 de euro per pachet, mi s-a părut ceva de science-fiction pentru un medicament care nu există. Astfel de medicamente cu o compoziție necunoscută pot să pună viața în pericol.
Un alt chirurg a cărui identitate a fost folosită spune că a fost contactat chiar și de oameni din străinătate.
Radu Zamfir, chirurg: Acești escroci au mers mult prea departe. Am aflat cu stupoare că aceste lucruri s-au desfășurat în Peru, oameni din Peru m-au contactat că să mă întrebe dacă recomand aceste produse. La capătul firului sunt oameni care, dacă fac aceste recomandări, trebuie să răspundă legal pentru faptele lor.
Sorin Stănică, comisar șef de poliție: Trebuie să fim foarte atenți, pentru că în general atunci când vorbim de fraude, fraude online, este o practică să te folosești de imaginea unor persoane cunsocute, branduri cunoscute care îi ajută pe cei care comit infracțiuni să obțină ce și-au propus, în speță să îi convingă pe utilizatori să cumpere produsul respectiv.
Ministrul Sănătății a avertizat în direct la Digi24 că oamenii își pun viața în pericol când apelează la astfel de tratamente.
Alexandru Rafila, ministrul Sănătății: Ce trebuie să știe lumea este următorul lucru - să nu cumpere medicamente de pe internet, este cea mai mare greșeală, cu anumite excepții. Există pe site-ul Ministerului Sănătății o listă de farmacii care pot vinde medicamente online, dar tot cu recomandare medicală.
Ministrul mai spune că aceste servere care găzduiesc site-urile respective sunt, în general, în fostul spațiu sovietic, fiind greu de accesat sau de controlat.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News