Live

Ilie Bolojan a dat afară aproape jumătate din angajații Consiliului Județean Bihor: „Îmi asum răspunderea”

Data publicării:
Ilie Bolojan și-a început mandatul prin înjumătățirea organigramei CJ Bihor. Foto: Facebook

Consiliul Judeţean Bihor a votat joi noua organigramă a aparatului propriu de lucru, care a fost redusă aproape la jumătate din cea existentă. Votul a fost asigurat de cei 22 de consilieri judeţeni PNL, care dețin majoritatea în consiliu, iar noua organigramă intră în vigoare începând cu 1 decembrie, scrie Agerpres. Ilie Bolojan, noul președinte CJ Bihor, declararse că jumătate din angajați sunt plătiți degeaba.

Noua organigramă va avea 97 de posturi, potrivit proiectului publicat pe site-ul instituţiei şi votat în plen. În schema anterioară, erau 194 de posturi în organigramă, dintre care 174 efectiv ocupate. Practic, 77 de angajați vor rămâne fără loc de muncă de la 1 decembrie.

Consilierii PSD şi UDMR au votat împotrivă şi au propus, prin luările de cuvânt ale liderului PSD Bihor, Ioan Mang, Felix Cozma şi Borsi Loránt, amânarea şi „evaluarea” restructurării aparatului propriu al instituţiei, punând chiar sub semnul întrebării legalitatea unor asemenea măsuri.

Secretarul judeţului, Carmen Soltănel, a precizat însă că toate formalităţile legale au fost îndeplinite pentru modificarea organigramei.

Ilie Bolojan: Organigramă supradimensionată, salarii imense 

Preşedintele CJ, Ilie Bolojan, a vorbit despre supradimensionarea aparatului propriu al instituţiei, comparat cu cel al Primăriei Oradea, precum şi despre anomaliile pe care le-a descoperit: structuri paralele dintre care una - Direcţia Social-Comunitară Bihor - a fost chiar desfiinţată în şedinţa de CJ, „o devălmăşie” la fonduri europene şi altele.

„Locurile de muncă trebuie apărate, dar nu ale celor care nu muncesc. Aceşti bani în loc să se ducă pe investiţii, sunt tocaţi de oameni care nu-şi justifică locul de muncă”, a spus Ilie Bolojan.

El a menţionat că „s-au creat nişte sisteme de tip satelit în jurul CJ, în care sunt zeci de angajaţi”, dând şapte exemple cu un total de 76 de angajaţi plătiţi, direct sau indirect, de CJ. La Euroregiunea Bihor-Hajdu Bihar, de exemplu, unul dintre şefi avea salariu de 9.400 de lei, iar altul 7.900 de lei.

„Îmi asum răspunderea că această evaluare a fost făcută în mod corect. Cei care sunt mai mulţi pe post vor da concurs. Cu această reorganizare, vă asigur că Consiliul Judeţean va funcţiona mai bine decât până acum”, a spus Bolojan.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Consens în Coaliție pe calendarul alegerile prezidențiale. Cine se află pe lista scurtă a partidelor

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

Surse: PNL ar putea relua vineri discuțiile cu PSD și UDMR. Ciprian Ciucu nu va mai merge la negocieri

Ilie Bolojan: „Țara se află deja într-o situație complicată. PNL e pregătit să-și asume răspunderea”

Partenerii noștri