Live

Ilan Laufer demisionează din Guvern, pentru că Viorica Dăncilă nu l-a luat și pe el în SUA

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Inquam Photos/Alberto Grosescu

Ilan Laufer a informat-o pe Viorica Dăncilă că demisionează din funcția de consilier onorific al premierului, deoarece nu a fost invitat, în această calitate, să însoțească șeful Executivului în vizita din Statele Unite. Laufer spune că Viorica Dăncilă nu s-a întâlnit cu el, în calitate de președinte al PSD SUA, informează Mediafax.

„Mă aflu în Statele Unite ale Americii de mai bine de un an, acolo unde coordonez un program dedicat consolidării relațiilor economice bilaterale dintre România și Statele Unite ale Americii. Mi-am dedicat tot timpul și energia pentru dezvoltarea acestui program de sprijin al mediului de afaceri româno-american. Am reușit anul aceasta să aducem cea mai mare delegație de IMM-uri românești care a vizitat Statele Unite, să le organizăm întâlniri de top cu admistrația locală și centrală, cu oameni de afaceri, companii de top și ONG-uri”, a scris Ilan Laufer, miercuri, pe Facebook.

El a precizat că a fost bucuros atunci când a aflat de vizita premierului în Statele Unite, în vederea unor discuții despre aspecte de importanță pentru români, însă nu a fost invitat să o însoțească pe Viorica Dăncilă la vizita în SUA, în calitate de consilier onorific.

„Am fost foarte bucuros că vom avea ocazia să discutăm toate aceste apecte importante pentru românii de aici, la care se adaugă două priorități foarte importante pentru țara noastră. O agendă clară pentru începerea negocierilor aderării României la OCDE și includerea României în Visa Waiver Program.

Nu am fost invitat să o însoțesc pe doamna premier nici în calitate de consiler onorific care cunoaște bine relația România-SUA, și nici să o întâlnesc în calitate de președinte PSD SUA. Înțeleg că doamna premier preferă consilieri externi și prin urmare mă aflu în situația în care nu îmi pot exercita eficient niciuna dintre aceste funcții, în care am fost învestit cu încrederea colegilor mei de partid. Astăzi am informat-o pe doamna premier Viorica Dăncilă asupra deciziei mele de a demisiona”, a completat Ilan Laufer.

Pe 17 decembrie 2018, Ilan Laufer a fost numit în funcţia de consilier onorific în Guvernul Dăncilă, funcţie neremunerată.

Premierul efectuează în perioada 22-29 septembrie o vizită în SUA.

Editor web: Mihnea Lazăr

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Liviu Pop şi Ilan Laufer au organizat Congresul de Fuziune prin Absorbţie, „în vederea câştigării tuturor alegerilor din 2024”

Un fost ministru a fost implicat într-un accident și dus la spital

Cămin al groazei, în casa familiei lui Ilan Laufer. Azilul funcționa fără autorizație, bătrânii au fost salvați după demersul Digi24

Petre Roman și Mircea Coșea s-au înscris în partidul lui Ilan Laufer

Partenerii noștri