Live

Video Furtuni violente în România. Un copac a căzut peste o mașină pe Transalpina. O femeie a murit

Data actualizării: Data publicării:
Sursă foto: ISU Alba

O femeie în vârstă de 64 de ani a murit, iar un bărbat a fost rănit după ce un arbore a căzut, miercuri, peste o mașină pe Transalpina, în urma unei vijelii, a anunțat ISU Alba. Traficul este blocat pe DN 67C, între Tău şi barajul Oaşa, precizează autoritățile. 


„Forţele de intervenţie au ajuns la locul evenimentului. Din nefericire, a fost declarat decesul persoanei aflate în stare de inconştienţă (sex feminin, 64 de ani). Cealaltă persoană (sex masculin, 63 de ani), a fost asistată medical, este conştientă şi prezintă leziuni minore”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba.

Manevrele de resuscitare pentru femeie, aflată în stare de inconştienţă după ce copacul a căzut peste maşină, au fost efectuate, până la sosirea echipajelor medicale, de către participanţii la trafic.

Cele două persoane erau soţ şi soţie și erau din București.

Potrivit ISU Alba, după recunoaşterea efectuată de către echipajele prezente la locul evenimentului ar fi vorba despre 14 autoturisme blocate din cauza arborilor căzuţi pe carosabil. Un alt autoturism a fost avariat tot din cauza arborilor.

Iniţial, s-a ştiut că un copac a căzut peste un autoturism în care s-ar fi aflat două persoane, iar alte patru maşini rămăseseră blocate pe DN 67C - Transalpina în urma vijeliei.

Traficul rutier este oprit pe DN 67C, între Tău şi barajul Oaşa.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un petrolier rusesc s-a rupt în două în timpul unei furtuni în Marea Neagră. „A avut loc o deversare de produse petroliere”

Furtuna Bora a făcut prăpăd pe insula grecească Rodos. Imagini ca la inundațiile din Spania

S-a dat startul campaniei „Fiecare copac, o schimbare”: 3.100 de puieți au fost plantați lângă București

Porturile au fost închise Filipine după ce al patrulea taifun a lovit în mai puțin de o lună

Partenerii noștri