Fritz, după închiderea unui cămin din Timișoara: „E halucinant cum Guvernul pretinde că îi ajută dându-i afară din propria lor casă”
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz (USR), a reacţionat, luni, după ce prefectul judeţului Timiş, Mihai Ritivoiu (PSD), a dispus, în urma unui control, închiderea unui centru pentru persoane fără adăpost sau cu probleme psihice. Edilul s-a arătat revoltat de decizia reprezentantului Guvernului în teritoriu şi a subliniat că Executivul nu a făcut nimic pentru oamenii internaţi într-un astfel de centru şi că pretinde că îi ajută „dându-i afară din propria lor casă”, transmite News.ro.
„Am fost astăzi (luni - n.r.) la Fundaţia Timişoara 89 să văd cu ochii mei presupusele „condiţii de groază” prezentate de prefectul Ritivoiu şi să vorbesc cu oamenii care îşi găsesc acolo adăpost. Condiţiile nu sunt ca într-un hotel de lux, ci ca într-un cămin în care trăiesc mai mulţi oameni cu probleme diverse în aceeaşi cameră. Totuşi, astăzi, prefectul de Timiş a anunţat că acest centru trebuie să se închidă. Sunt absolut revoltat de atitudinea prefectului. Fundaţia Timişoara '89 este o fundaţie privată, prima fundaţie umanitară înfiinţată după Revoluţie şi este condusă de scriitorul Petru Ilieşu, care în 30 de ani nu a câştigat un leu din fundaţie. Mulţi timişoreni au contribuit ca oamenii fără adăpost care ajung aici, oameni pentru care sistemul social de stat nu mai are soluţii şi care altfel ar trăi pe stradă, să aibă condiţii decente. Mulţi timişoreni au trecut pragul fundaţiei pentru evenimentele culturale care se organizează acolo, în mijlocul oamenilor. Fundaţia '89 este un stâlp al solidarităţii timişorene, cunoscută, îndrăgită şi susţinută de oameni de toate culorile politice”, a transmis Dominic Fritz.
Edilul din Timişoara susține că la această fundaţie nu a ajuns niciun leu de la bugetul de stat
Edilul din Timişoara a arătat că la această fundaţie nu a ajuns niciun leu de la bugetul de stat şi că aceasta funcţionează din sponsorizări sau subvenţii de la Primărie.
„Din bugetul de stat, în peste 30 ani, niciun singur leu nu a ajuns la fundaţie. Totul s-a făcut şi se face din sponsorizări şi din subvențiile Primăriei, subvenţii pe care le-am dublat anul acesta, pentru a face faţă creşterilor de preţuri. E halucinant cum acum Guvernul, care nu a făcut absolut nimic pentru aceşti oameni, pretinde că îi ajută dându-i afară din propria lor casă. E o decizie birocratică de o cruzime rară, care nu are nicio legătură cu interesul şi demnitatea oamenilor. Toţi cei din centru mi-au spus clar că vor să trăiască acolo. E o decizie motivată doar de nevoia de a acoperi alt scandal. Aveau nevoie de un scandal la Timişoara. Trebuia, oare, să-şi facă prefectul „norma”, să închidă ceva?”, a adăugat Fritz.
Activitatea unui cămin pentru persoane fără adăpost din Timişoara a fost oprită luni, după ce au fost găsite nereguli la bucătărie, dar şi în contractele de muncă ale personalului, în urma unui control al unei comisii mixte organizată la nivelul Prefecturii Timiş, în urma dispoziţiei prefectului Mihai Ritivoiu.
Editor : Bianca Chirilă
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News