Live

Fostul şef Transelectrica a fost trimis în judecată, după ce ar fi folosit diplome false pentru a se angaja în companie

Data publicării:

Parchetul General a trimis în judecată un bărbat pentru uz de fals şi înşelăciune, după ce ar fi folosit diplome false ce atestau că a absolvit Politehnica, pentru a se angaja ca inginer la Transelectrica. Bărbatul e în arest preventiv, iar procurorii au pus sechestru pe 2 imobile şi un cont bancar, informează Mediafax.

Este vorba despre Dănuţ Caraşol, fostul şef al Companiei Transelectrica.

Procurorii din cadrul Parchetului General au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui bărbat, pentru infracţiunile uz de fals (în legătură cu diploma de inginer seria D nr. 0286614 depusă la cererea de angajare la General Electro Proexim şi în legătură cu diploma de inginer seria D nr. 0286614 depusă la cererea de angajare la Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice ,,Transelectrica” SA) şi înşelăciune (parte civilă Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice ,,Transelectrica” SA).

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, bărbatul ar fi utilizat acte false, respectiv documente de studii din care reieşea faptul că a urmat cursurile Universităţii Politehnica Bucureşti, Facultatea de inginerie electrică, fiind inginer diplomat. Documentele de studii le folosea pentru angajarea sa la diferite firme.

Procurorii au propus instanţei de judecată menţinerea măsurii preventive a arestului preventiv, precum şi a tuturor măsurilor asiguratorii dispuse în cauză, respectiv menţinerea sechestrului asigurator instituit asupra a două imobile şi a unui cont bancar.

Rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei au fost trimise Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, spre soluţionare.

Editor web: Vlad Mironescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Sponsorizări de la companii de stat pentru fiul lui Călin Georgescu: Are terenuri de tenis într-o zonă exclusivistă a Capitalei

Serbia vrea să construiască o nouă hidrocentrală la Dunăre. România se teme că Porțile de Fier III ar afecta producția de energie

În plin vârf de consum, reactorul 1 de la Cernavodă s-a oprit accidental. Fără impact asupra securității nucleare

Sistemul Energetic Naţional, sub presiune din cauza caniculei și secetei. Burduja: E atipic. Nu există riscul unor avarii generalizate

Partenerii noștri