Live

Florin Cîțu: Menținerea ratingului de țară pentru România de către Standard & Poor's arată încrederea în guvernul român

Data actualizării: Data publicării:
Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu Foto: InquamPhotos /Octav Ganea

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a declarat că menținerea ratingului de țară pentru România, acordat de agenția Standard & Poor's, arată încrederea în guvernul român și în politicile guvernamentale. Cîțu a adăugat că decizia de menținere a ratingului a demontat previziunile făcute de „teroriștii economici din Parlamentul României”.

„Au spus (cei din Parlament) că România se prăbușește. Avem cea mai mare creștere din regiune în primul trimestru. Au spus că vom fi penalizați, retrogradați. Nu s-a întâmplat așa ceva”, a precizat Cîțu, într-o conferință de presă ținută la Ministerul Finanțelor.

Ministrul Finanțelor a adăugat că motivele principale pentru care ratingul României nu a fost retrogradat le-au reprezentat succesul României cu emisiunea de obligaţiuni pe pieţele internaţionale şi faptul că a fost păstrată creştere economică în primul trimestru.

„Vă garantez că guvernul și Ministerul Finanțelor Publice vor gestiona Finanțele României în mod precaut, responsabil și cu discernământ”, a spus Cîțu.

Ministrul Finanțelor: „Vom reveni la perspectiva «stabil» cât mai curând”

„Aşa cum am reuşit să oprim această retrogradare prin acţiunile acestui guvern, vom reveni la perspectiva «stabil»cât mai curând. Tot ce vom face în perioada următoare va duce la revenirea perspectivei «stabil» pentru România la toate agenţiile de rating. Acesta este primul pas în direcţia corectă”, a spus ministrul.

De asemenea, în opinia lui Cîțu, Finanțele au fost „administrate în mod îngrozitor” de către guvernele anterioare. De asemenea, faptul că perspectiva ratingului României rămâne negativă nu este responsabilitatea actualului guvern, a mai spus ministrul.

România a scăpat de retrogradarea ratingului de țară de către agenția Standard and Poor's, care a decis, vineri, să-l mențină la BBB-. Aceasta înseamnă că perspectivele asupra economiei României nu sunt chiar atât de pesimiste.

Ratingul BBB- este cel mai scăzut din categoria recomandată pentru investiții. O retrogradare ar fi plasat România în categoria „junk”, nerecomandată investitorilor.

S&P crede că pensiile se vor majora cu cel mult 10 la sută

Agenția Standard & Poor's crede că efectele negative fiscale induse de pandemie vor furniza guvernului român contextul politic pentru a reduce costul majorărilor de pensii prevăzute în septembrie 2020.

Cu toate acestea, în perspectiva alegerilor, agenţia crede că se va renunţa la majorarea iniţială şi pensiile vor creşte cu aproximativ 10% (în loc de 40% prevăzut în legislaţia anterioară), ceea ce va adăuga aproximativ 1% din PIB la deficitul bugetar în 2021.

S&P estimează că economia României se va contracta cu 5,5% în 2020, după ce anterior previzionase un avans de 3,5%, şi se aşteaptă ca Executivul să revizuiască planificata majorare a pensiilor din acest an.

De asemenea, agenția estimează că activitatea economică în România se va redresa gradual de la mijlocul acestui an şi în 2021 se va înregistra o creştere de 4%.

Editor web: M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ministerul Finanţelor a împrumutat azi aproape jumătate de miliard de euro pentru finanțarea deficitului și a datoriei publice

Boloş, despre efectele crizei politice în economie: Băncile nu mai împrumută guvernul. „E o perioadă destul de incertă”

Peste 50.000 de firme şi persoane au beneficiat de amnistie fiscală. Cât a încasat statul până acum

Guvernul a respins toate ofertele băncilor, considerate neacceptabile, la licitația de obligațiuni pentru finanțarea deficitului

Partenerii noștri