Live

Video Filmul capturării lui Cherecheș în Germania pas cu pas. Înainte de a fi prins și-a făcut planuri de scăpare la un vin, într-un bar

Data actualizării: Data publicării:
Cherecheș s-a lovit la față fugind de polițiști. FOTO: poliția germană

Apar noi informații despre fuga lui Cătălin Cherecheș după ce a fost capturat în Germania. Polițiștii l-au urmărit pas cu pas, după ce fostul primar din Baia Mare a schimbat cartelele, dar nu și telefonul. Oamenii legii au fost aproape să-l prindă și în Austria, însă din cauza unor informații greșite fostul edil a reușit să-și vadă de drum.

Polițiștii și-au dat seama destul de târziu că el a ieșit din țară, pe 24 noiembrie, la aproximativ ora 8 dimineața. Mandatul de arestare s-a dat de-abia la ora 18, când a fost dat oficial în urmărire. El a plecat în Budapesta, iar pe drum, spune taximetristul care l-a luat, a oprit de două ori să-și ia bunuri personale, pentru că a plecat doar cu o gentuță.

Cherecheș a avut timp să bea un vin fiert în Budapesta

El s-a oprit la Budapesta, unde, în jurul orei 13, a fost localizat în timp ce încerca să cumpere două cartele. A încercat să le pună în același telefon, dar nu a reușit să le activeze, așa că s-a dus la un hotel din Piața Centrală din Budapesta, unde a băut un vin fiert și s-a gândit ce să facă mai departe. L-a rugat pe barman să-i cheme o mașină, care să-l ducă direct în Germania. Barmanul i-a spus că îl va costa 1.400 de euro, Cherecheș a fost de acord și a spus că va plati cash. Astfel, el a trecut în Austria, iar pe data de 26 era deja la Ulm, în Germania, la casa mătușii sale.

Polițiștii l-au localizat abia pe 26 noiembrie la Munchen. Au luat la rând toate camerele de supraveghere din zonă și l-au audiat pe cel care l-a dus în Germania.

Pe 26 a stat la locuința mătușii sale și nu a ieșit din casă.

Pe 27, când polițiștii știau că e în Germania, mătușa sa a încercat să îi inducă pe polițiști în eroare, spunând că vrea să plece cu o mașină către Austria, astfel încât să nu se știe că el, de fapt, voia să plece mai departe, către Italia.

Pe 28, la ora 18.00, Cherecheș este prins în Germania. El a încercat să fugă, moment în care s-a rănit.

Cherecheș a fost prins în Germania

Fostul primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fost reținut marți seara de poliție, în orașul german Augsburg. Cherecheș a trecut granița în Ungaria vineri dimineață, la ora 07:49, prin vama Petea, folosind o carte de identitate aparţinând unei rude.

De asemenea, prefectul judeţului Maramureş, Rudolf Stauder, a emis miercuri ordinul prin care constată încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului de primar al lui Cătălin Cherecheş, în urma condamnării definitive a acestuia la cinci ani de închisoare.

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat miercuri seară, la Ediția Specială de la Digi24, în legătură cu cazul fostului primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, că polițiștii români au plecat cu un handicap de câteva ore în această urmărire, explicând că în Budapesta se ajungea în urma lui la interval de două, trei ore, iar după aceea intervalul s-a micșorat.

Ministrul a mai adăugat că „trebuie să învățăm și din partea mai puțin plăcută a acestui caz”, respectiv faptul că „nu trebuia să ajungem în situația să alergăm după el prin Europa”.

Editor : B.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Preşedinta Parlamentului European susţine că Germania ar trebui să trimită rachete Taurus în Ucraina

Țara care a donat Ucrainei cele mai multe tancuri Leopard 2

Merkel se declară „profund îngrijorată” de implicarea miliardarului Elon Musk în administrația lui Trump. Care este motivul

Bosch anunță concedieri masive. Sunt așteptate mișcări sindicale puternice

Partenerii noștri