Cătălin Cherecheş nu mai e primar. Prefectul de Maramureș a emis ordinul prin care constată încheierea mandatului

Data actualizării: Data publicării:
catalin chereches vorbeste la microfon
Prefectul judeţului Maramureş, Rudolf Stauder, a emis miercuri ordinul prin care constată încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului de primar al lui Cătălin Cherecheş. Foto: Cătălin Cherecheș/ Facebook

Prefectul judeţului Maramureş, Rudolf Stauder, a emis miercuri ordinul prin care constată încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului de primar al lui Cătălin Cherecheş, în urma condamnării definitive a acestuia la cinci ani de închisoare.

Prefectura Maramureş a anunţat, miercuri, că prefectul judeţului, Rudolf Stauder, a emis Ordinul nr. 622 din 29.11.2023 privind constatarea încetării, de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului primarului municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, potrivit News.ro.

„Această decizie vine în urma unei evaluări atente a situaţiei juridice şi a respectării prevederilor legale în vigoare. Prefectul Rudolf Stauder subliniază că această măsură are în vedere interesul public şi necesitatea asigurării bunei funcţionări a administraţiei locale în beneficiul comunităţii”, arată reprezentanţii Prefecturii.

Primarul municipiului Baia Mare Cătălin Cherecheş, condamnat definitiv vineri la 5 ani de închisoare şi dat în urmărire internaţională după ce a fugit din ţară, a fost depistat de poliţişti în Augsburg, Germania. Surse din anchetă afirmă că primarul a fost ajutat de o mătuşă şi intenţiona să fugă din Germania, moment în care l-au prins agenţii.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...