Live

VIDEO. Descindere greșită a polițiștilor la o femeie și fiica ei. „Mi-au pus arma în piept, au vrut să-mi împuște câinele”

Data publicării:
O descindere greșită a polițiștilor a băgat în sperieți o femeie și pe fiica acesteia. Foto: Captură TV Digi24

O descindere greșită a polițiștilor a băgat în sperieți o femeie și pe fiica acesteia. Totul s-a întâmplat miercuri dimineață, în Clinceni, Ilfov, când mascații au intrat în altă curte decât trebuia. Descinderea făcea parte dintr-o acțiune amplă, în toată țara, a Direcției Transporturi de la Poliția Română, și de fapt polițiștii ar fi trebuit să intre la locuința din spate.

După ce s-au lămurit că au încurcat casele, polițiștii au mers la adresa corectă. Nu înainte să fie mustrați de femeia care s-a speriat foarte tare.

Femeie: Mie cine îmi plătește că m-ați trezit noaptea și îmi rupeți și poarta?
Polițist: De la poliția Transporturi sunt.
Femeie: Pentru transporturi așa ?
Polițist: Haideți vă rugăm frumos, avem un mandat și trebuie să îl executăm.
Femeie: Nu ne interesează. Vă dați jos acum. Vreau să faceți foaie, acum îmi scrieți cine sunteți...

„Așa-zișii apărători ai oamenilor de rând au greșit adresa. Eu am fost bruscată (...) Mi-au pus arma în piept, au vrut să-mi împuște câinele. Sunt vânătă pe mâini, țineau de mine, voiau să-mi împuște câinele în cap. Voiau să plece fără să-mi spună de ce fac asta”, a declarat femeia pentru Ziare.com.

Femeia a mai spus că a sunat la 112, dar la primul apel i-a fost închis telefonul. A chemat și ambulanța, fiica ei având nevoie de îngrijiri după ce a făcut un atac de panică.

„Nu sunt capabili să găsească adresele. Vreau să-i dau în judecată pentru ce mi-au făcut. Le fac reclamație. Vreau doar să-și ceară scuze public, să nu se mai întâmple așa ceva în țara asta, și să fie trași la răspundere”, a mai spus proprietara, potrivit Ziare.com.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O femeie din Alba a fost înșelată cu 25.000 lei, prin metoda „Accidentul”. Ce recomandări au polițiștii în astfel de situații

27 de percheziții la persoane cercetate pentru proxenetism, trafic de minori și de persoane, în Constanța. Ce au găsit polițiștii

16 persoane au fost reținute într-un dosar de fraudă imobiliară, vizând terenuri în București și Ilfov

Călin Georgescu a participat la întâlnirea conspirativă a mercenarilor. Ce dezvăluie proprietarul fermei din Ilfov care i-a găzduit

Partenerii noștri