Live

Un cadavru a fost găsit plutind pe râul Olt

Data actualizării: Data publicării:
Un cadavru al unui bărbat de 60 de ani a fost găsit plutind în apele râului Olt, în amonte de barajul Călimăneşti. Foto: Profimedia Images

Un cadavru aflat în stare de putrefacţie a fost observat plutind, luni, pe râul Olt, în localitatea Călimăneşti, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.

Conform sursei citate, persoana decedată care pluteşte în apele râului Olt, în amonte de barajul Călimăneşti, este un bărbat care încă nu a fost identificat.

„Poliţiştii din Călimăneşti au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe râul Olt se află o posibilă persoană înecată. Din primele verificări efectuate s-a constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat de aproximativ 60 de ani, urmând să se stabilească identitatea acestuia”, a precizat IPJ Vâlcea.

La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj SMURD, care a declarat decesul persoanei în cauză, ulterior aceasta fiind transportată la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei.

În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea condiţiilor şi împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, precum şi pentru luarea măsurilor legale care se impun.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elicea unei eoliene a căzut în curtea unui cămin de bătrâni, în timpul nopții. „Urmează să fie demontat tot sistemul”

Alertă copil dispărut. Fată de 14 ani, din județul Alba, dată în urmărire după ce a plecat de acasă de Crăciun

Momentul în care o mașină de poliție e spulberată de un Porsche, la Borșa: trei polițiști au ajuns la spital. Șoferul vinovat, reținut

Aproape 300 de șoferi au rămas fără permis în doar 24 de ore

Partenerii noștri