Live

News Alert Săpoca: Un bolnav a ucis patru pacienți și a rănit alți 9. Controversele unui nou caz care îngrozește România

Data actualizării: Data publicării:

Un pacient de la Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca, judeţul Buzău, a omorât, în noaptea de sâmbătă spre duminică, patru pacienţi şi a rănit alţi nouă cu un stativ de perfuzie.

ACTUALIZARE LUNI, 26 AUGUST 2019. Între timp, bilanțul deceselor a ajuns la șase. Două dintre persoanele rănite au murit în decurs de o săptămână din cauza rănilor.  În continuare, alte șapte persoane sunt internate în spitalele din Capitală.


Bărbatul a avut un episod de psihoză și a lovit în mod repetat 13 persoane cu stativul. Trei dintre pacienți au decedat pe loc. Două minute. Atât i-a luat bărbatului internat la psihiatrie să facă 13 victime. La ora 3:30 s-a trezit şi a început să lovească sălbatic în colegii de salon. A fugit apoi pe hol şi a continuat atacul în camera vecină. 

Victimele dormeau și, în plus, au probleme psihice, în general demenţă, ceea ce le-a împiedicat să reacţioneze în momentul atacului.

Pe măsură ce cazul își dezvăluie detaliile, apar și primele informații contradictorii. Principalul subiect de controversă: personalul medical din spital și supravegherea bolnavilor periculoși.

Citiți și: Putea fi prevăzută criza violentă a pacientului de la Săpoca? Ce spun specialiștii

Crime la Spitalul Săpoca. Mama și unii vecini ai agresorului spun că acesta era liniștit: „Mai înjura, dar nu bătea”

Sorina Pintea pleacă personal la Săpoca, la cererea Vioricăi Dăncilă

ACTUALIZARE.  Ministrul Sorina Pintea a anunțat că, la dispoziția premierului Viorica Dăncilă, a pornit spre Spitalul de Psihiatrie din Buzău pentru a coordona ancheta internă, după ce patru persoane au murit și mai multe au fost rănite grav de un pacient, care i-a atacat cu un stativ de perfuzii.

„În urma informării în permanență a premierului, la dispoziția acesteia, am pornit de urgență la spitalul Săpoca din Buzău, pentru a coordona personal ancheta internă privind întâmplările din noaptea trecută și pentru a asigura tot suportul necesar organelor de urmărire penală. Este un caz tragic care impune rigoare în analiză și măsuri urgente. Am spus de fiecare dată că siguranța și sănătatea pacienților sunt menirea întregului sistem medical, iar orice eroare de procedură trebuie corectată prompt pentru a preveni astfel de drame”, a scris ministrul Sănătății pe Facebook.

Sorina Pintea a mai precizat că este alături de familiile victimelor: „Suntem alături de familiile îndurerate și le transmitem toată compasiunea noastră, precum și asigurarea faptului că toți cei ce se vor dovedi vinovați vor plăti”.

Citiți și: Sorina Pintea: Tragedia de la Săpoca putea fi evitată

Pacienții răniți au fost aduși la București

ACTUALIZARE. Ministerul Sănătății oferă detalii despre starea pacienților răniți aduși până acum în București:

La Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni au fost transferați de la unitatea din Buzău, până în acest moment, doi pacienți:

- o pacientă, 83 ani, traumatism cranio-cerebral cu hemetom subdural, conștientă, în investigații, pentru moment fără indicație chirurgicală;

- bărbat, 60 ani, tot cu traumatism cranio-cerebral cu fractura frontala cu înfundare și hematom, conștient. Tot în investigații. 

La Spitalul de Urgență Floreasca: pacient cu traumatism cranio-cerebral și facial grav. Este intubat. La reevaluarea CT leziunile intracerebrale, hematom si dilacerare, sunt staționare. Pacientul este în ATI politraumatisme.

Și la Spitalul Universitar a ajuns o pacientă în vârstă de 80 de ani cu traumatism cranio-cerebral care este în investigații suplimentare și care va suferi o intervenție chirurgicală.

Citiți și:  Toți răniții atacului de la Spitalul Săpoca au fost aduși la București. Care este starea lor

Agresorul s-a luptat cu polițiștii înainte de a fi imobilizat

ACTUALIZARE.  Reprezentanții IPJ Buzău informează că apelul la 112 care anunța atacul de la Spitalul de Psihiatrie Săpoca a fost efectuat de cadrele medicale, iar echipajul de poliție care se afla în apropierea instituției cu alt caz l-au prins pe pacientul agresiv.

„A fost sesizare pe 112 de la cadrele medicale, iar echipajul nostru de poliție care se afla în imediata apropiere a unității a intervenit pentru imobilizarea persoanei respective, care s-a constatat că era cea care exercitase actele de violență asupra pacienților”, a declarat Amalia Călugăru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Buzău.

Sursa citată a declarat că polițiștii care l-au imobilizat pe bărbat se aflau în apropierea Spitalul de Psihiatrie Săpoca, pentru că gestionau alt caz.

Reprezentanta Poliției a confirmat, pe de altă parte, că bărbatul se află în continuare, sedat, în spitalul în care a comis crimele.

ACTUALIZARE. Toți cei 9 pacienți răniți vor fi transportați la București, anunță Ministerul Sănătății:

Deoarece spitalul din Buzău nu are secție de neurochirurgie, s-a decis transferul tuturor pacienților din Spitalul Județean Buzău, după cum urmează:

- 2 pacienți transferați la Floreasca București

- alți 2 pacienți la Spitalul  Sf. Pantelimon București

- 3 pacienți la Spitalul Bagdasar

- 2 pacienți la Spitalul Universitar.

Sindicatul se plânge de lipsa de personal

ACTUALIZARE. Membrii sindicatului Sanitas Săpoca spun că personalul medical este insuficient, deși au alertat autoritățile în nenumărate cazuri privința acestui aspect. În plus, sindicatul susține că sporul de periculozitate de 75% pe care l-a avut personalul s-a diminuat la 50%, pe motiv că nu sunt bani.

„Este inadmisibil ca în weekend o asistentă, un instructor și o infirmieră să rămână să supravegheze 70 de pacienți cu probleme psihice și în cod penal”, spun cei de la sindicat.

Ministerul Sănătății și conducerea spitalului Săpoca susțin că în noaptea atacului erau de serviciu medicul de gardă, șapte asistente medicale, trei infirmiere și doi muncitori supraveghere.

Vasile Barbu, președintele Asociației Pacienților din România, spune că sistemul psihiatric este Cenușăreasa sistemului de sănătate din România. Sunt spitale mizerabile, care arată urât, cu pavilioane - pe stil vechi -, amplasate în localități mici sau la periferia orașelor, prost dotate, cu personal puțin, care nu a fost bine stimulat financiar ca să fie un personal specializat. E vorba cu precădere de asistente medicale, de infirmiere, personalul care se ocupă de siguranța pacienților și pază. „Este o diferență fantastică”, spune Vasile Barbu. El este de părere că peste această stare de fapt, în cazul Săpoca se suprapune și un posibil malpraxis, pentru că medicul care a evaluat pacientul probabil că nu s-a uitat în baza de date, să vadă că mai fusese internat și era în evidență cu alcoolism. „L-au tratat cu superficialitate, crezând că este doar o solicitare voluntară de a primi un tratament antialcoolism”, crede Vasile Barbu.

Pe de altă parte, și dacă ar fi fost personal suficient, nu avea ce să facă ca să intervină într-un altfel de caz, în care pacientul dezlănțuit capătă o forță foarte mare. N-ar fi fost decât alte victime, spune Vasile Barbu, pentru că personalul nu ar fi avut mijloace specifice de intervenție, cum ar fi șocurile electrice. În toate spitalele lipsesc dotările, inclusiv cele informatice, care i-ar permite medicului să aibă acces la informații paraclinice. În plus, legea sănătății mintale de la noi din țară nu-l apără nici pe pacient, dar nici pe medic, care poate fi acuzat foarte ușor de abuz, a arătat Vasile Barbu la Digi24.

Agresorul, în sevraj, a rămas internat la Săpoca

ACTUALIZARE. Bărbatul de 38 de ani care a omorât patru pacienți și a rănit alți nouă la Spitalul Săpoca din Buzău nu a fost încă audiat, fiind încă în spitalul în care a comis crimele, sub tratament și pază.

Deocamdată, se fac cercetări pentru omor calificat. „Nu a putut fi audiat, în starea în care se află nu se poate, fiind în sevraj și fiind sedat, nu se poate. Deocamdată, el este în spital, sub tratament și sub pază”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Radu Florin Cătălin. Potrivit acestuia, bărbatul va fi audiat în momentul în care starea lui de sănătate va permite acest lucru.

Ministrul Sorina Pintea trimite Corpul de control la Săpoca

ACTUALIZAREMinistrul Sănătății, Sorina Pintea, trimite Corpul de Control la Spitalul de Psihiatrie Săpoca din Buzău. Apar primele informații contradictorii. Ministerul Sănătății susține că una dintre victime, care s-a trezit din starea de inconștiență după ce a fost lovită de atacator, a fost cea care a alertat personalul medical din spital.

ACTUALIZARE. Directorul Spitalului de Psihiatrie Săpoca din Buzău susține că una dintre asistentele care era de serviciu era la doar doi metri de saloanele în care a avut loc agresiunea și că faptele s-au derulat extrem de rapid. Viorica Mihalașcu spune că în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când a avut loc agresiunea, erau de serviciu medicul de gardă, șapte asistente medicale, trei infirmiere și doi muncitori supraveghere bolnavi psihic periculoși, care deservesc în principal sectorul de supraveghere continuă.

ACTUALIZARE. Cinci dintre victimele de la Săpoca vor fi transportate la București la spitalele Floreasca, Bagdasar-Arseni și Pantelimon. Una dintre victime va fi transportată cu un elicopter.

Bărbatul era într-un salon cu supraveghere normală. Venise să se interneze voluntar

ACTUALIZARE. Directorul Spitalului Săpoca din Buzău, Viorica Mihalașcu, susține că bărbatul care a omorât patru pacienți și a rănit alți nouă era internat într-un salon cu supraveghere normală. Potrivit unor surse din cadrul Poliției, atacatorul s-a luptat cu polițiștii până a fost imobilizat.

ACTUALIZARE. Agerpres scrie că bilanțul victimelor ar fi de patru morți și nouă răniți. Cea de-a patra victimă ar fi o femeie, care se afla în comă și n-a mai putut fi resuscitată.

Potrivit comisarului- şef Laurenţiu Pantazi, şeful IPJ Buzău, unul dintre pacienţi a intrat cu un stativ de perfuzii în două dintre saloane şi a atacat pacienţii. Din primele informaţii, ar fi vorba de patru morţi şi nouă răniţi grav, câteva victime având traumatisme cranio-cerebrale.

După producerea atacului, a încercat să fugă, dar a fost imobilizat de un poliţist, aflat în unitatea medicală pentru internarea unui alt pacient.

Criminalul se află acum în custodia poliţiei.

Agresorul are 38 de ani şi este din comuna Săgeata, judeţul Buzău, fiind fără ocupaţie. El a fost internat voluntar cu sevraj etilic în cursul zilei de joi.

ACTUALIZARE.  Medicii iau în calcul transferarea victimelor la spitale din Bucureşti.

Toţi răniţii sunt persoane de peste 60 de ani, una singură având sub această vârstă.


Știrea inițială:

Un bărbat internat la Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca, din judeţul Buzău, a ucis trei pacienţi şi i-a rănit pe alţi 10 - unii fiind în stare gravă - lovindu-i în cap cu un stativ de perfuzie.  Faptele s-au petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Mai multe victime au suferit traumatisme cranio-cerebrale grave. Trei dintre persoanele rănite sunt în comă.

Nu e clar unde se afla în acel moment personalul medical.

Atacatorul are 38 de ani și fusese internat în urmă cu câteva zile din cauza problemelor cu alcoolul.

Bărbatul a fost încătuşat de un echipaj de poliţie care venise pentru un alt caz.

Redactor: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Bărbatul care a omorât şapte oameni la Spitalul Săpoca poate scăpa de pedeapsă: Nu avea discernământ

Noi umilințe pentru pacienții de la Psihiatrie: bolnavi ținuți în cuști, legați. Reacția ministrului sănătății

Încă un deces în cazul crimelor de la Spitalul Săpoca: Șase morți. Noi informații despre cei șapte răniți

Primele imagini cu criminalul de la Săpoca

Partenerii noștri