Live

Un bucureștean a ucis cu cruzime pisica unui vecin, după o ceartă cu acesta. Bărbatul a fost plasat sub control judiciar

Data actualizării: Data publicării:
Sursa foto: Profimedia Images

Un bărbat de 71 de ani din Bucureşti este cercetat sub control judiciar după ce, în urma unor conflicte cu un vecin, a ademenit şi a ucis pisica acestuia, lovind-o de ciment şi apoi abandonând-o pe şosea.

Poliţia Capitalei a anunţat, miercuri, că poliţiştii de la Serviciul pentru Protecţia Animalelor au reţinut un bărbat în vârstă de 71 de ani, cercetat într-un dosar penal privind uciderea animalelor cu inţenţie, scrie News.ro.

Ancheta a început după ce, în 10 martie, Serviciul pentru Protecţia Animalelor a fost sesizat de către o persoană despre faptul că vecinul i-ar fi ucis pisica, apoi ar fi aruncat trupul neînsufleţit al animalului pe carosabil.

Poliţiştii care au ajuns acolo au constatat că sesizarea se confirmă, persoana bănuită de comiterea faptei fiind un bărbat în vârstă de 71 de ani.

De asemenea, a fost efectuată cercetarea la faţa locului, trupul neînsufleţit al animalului fiind ridicat şi transportat la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală pentru necropsie.

Astfel, a fost emisă ordonanţa pentru efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de bărbat, el fiind reţinut pentru 24 de ore. Ulterior, faţă de acesta, magistraţii au dispus măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.

Cercetările sunt continuate de către Serviciul pentru Protecţia Animalelor, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uciderea animalelor cu intenţie.

Poliţiştii Serviciului pentru Protecţia Animalelor reamintesc cetăţenilor că relele tratamente şi cruzimile aplicate animalelor se pedepsesc inclusiv cu închisoarea.

Potrivit unor surse judiciare, cei doi vecini au mai avut conflicte. De altfel, în ziua anterioară incidentului, suspectul ar fi lăsat pe masă pulpe de pui, iar pisica a mâncat una. Ca urmare, el a ademenit-o cu o altă pulpă, a prins-o şi a lovit-o de ciment, provocându-i leziuni la cap. Ulterior, el a abandonat-o pe şosea, fiind găsită de stăpâni a doua zi.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vântul puternic a doborât 82 de copaci în Bucrești. 69 de autoturisme au fost avariate

Băiat de 18 ani, înjunghiat de un tânăr în Sectorul 5 al Capitalei. Agresorul a fost arestat preventiv

Bilete mai scumpe la metrou începând cu 1 ianuarie: Cât ar urma să coste o călătorie. Propunerile Metrorex

Nicușor Dan, despre candidatura lui Crin Antonescu: „E o decizie pe care au luat-o, foarte bine, eu mi-o mențin pe a mea”

Partenerii noștri