Live

Un bărbat de 62 de ani a intrat într-o școală din Constanța, a furat 100 de lei și l-a ameninţat pe director cu briceagul

Data actualizării: Data publicării:
Agresorul, de 42 de ani, l-a lovit „în mod repetat cu un obiect tăietor-înţepător (briceag) în zona capului şi a antebraţului stâng” pe altă bărbat, de 57 de ani. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images

Un bărbat de 62 de ani din Constanţa a intrat înarmat cu un briceag într-o şcoală, a furat o sumă de bani şi apoi l-a ameninţat pe directorul instituţiei, care încerca să-l prindă. Bărbatul a fost arestat preventiv.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, incidentul a avut loc pe 12 decembrie, în jurul prânzului, relatează Agerpres.

Inculpatul D.V., în vârstă de 62 ani, ce avea asupra sa un briceag, a pătruns în incinta unei şcoli gimnaziale din municipiul Constanţa. Accesul în interior i-a fost permis după ce a sunat la interfon şi a susţinut că are de înmânat un colet unui cadru didactic. Ulterior inculpatul a intrat într-o sală de clasă, situată la parter, şi profitând de faptul că în încăpere nu se afla nicio persoană, a sustras dintr-o geantă ce aparţine persoanei vătămate C.A., profesoară, suma de 100 lei, se arată în comunicat.

Bărbatul a părăsit în fugă incinta şcolii, urmărit de directorul unităţii de învăţământ, pe care l-a ameninţat cu briceagul, pentru a-şi asigura scăparea, mai spun procurorii.

Bărbatul de 62 de ani, cu antecedente penale, a fost prezentat miercuri la Judecătoria Constanţa, instanţa dispunând arestarea preventivă pentru 30 de zile pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie calificată şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Urmărire ca în filme pe străzile din Constanța: un șofer beat și cu mașina neînmatriculată a încercat să fugă de polițiști

Scandal în curtea unei biserici din Constanța, după ce autoritățile au decis să demoleze niște anexe construite ilegal

Alertă la o școală din Iași. Mai mulți copii s-au intoxicat într-un laborator de chimie

Cel puţin cinci morţi şi şapte răniţi în SUA, într-un atac armat la o școală din Madison, Wisconsin

Partenerii noștri