Live

Un băiat de 12 ani infectat cu COVID-19 a fugit dintr-un centru de plasament

Data publicării:
Agent de poliție.

Poliţiştii ieşeni caută un băiat în vârstă de 12 ani care a plecat împreună cu trei prieteni dintr-un centru multifuncţional al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, unde se afla în izolare pentru că este infectat cu noul coronavirus, şi nu a mai revenit, potrivit Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Iaşi, Anca Vîjiac, a declarat că dispariţia băiatului a fost anunţată în cursul serii de miercuri.

"Poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Iaşi au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe 26 august, Ştefan Emanuel Vizitiu, de 12 ani, a plecat dintr-un centru multifuncţional al DGASPC Iaşi. Semnalmentele băiatului: înălţime 1,65 m, greutate 55 de kilograme, constituţie atletică, păr blond, ochi verzi, faţa ovală, ten deschis. La data plecării acesta era îmbrăcat cu o pereche de pantaloni de culoare albastră şi un tricou de culoare albă. Persoanele care deţin informaţii care pot conduce la găsirea acestuia sunt rugate să apeleze serviciul unic de urgenţă 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie", a declarat reprezentanta IPJ Iaşi.

Purtătorul de cuvânt al DGASPC Iaşi, Tiberiu Bantaş, a declarat pentru Agerpres că tot miercuri seara alţi trei copii au fugit din centru, dar între timp au fost găsiţi.

"Este un copil cu tulburări de comportament. El este unul dintre beneficiarii Centrului C.A. Rosetti depistaţi pozitivi la Covid-19 care au fost duşi la izolare. A fugit împreună cu trei fete, cu vârste de 16 şi 17 ani. Două dintre fete au fost găsite în Comarna şi aduse la izolare, cea de-a treia a revenit singură", a precizat Tiberiu Bantaş.

Potrivit acestuia, în prezent, la Centrul rezidenţial C.A. Rosetti sunt 57 de copii aflaţi la izolare după ce au fost confirmaţi pozitiv la Covid-19. Aceştia sunt asimptomatici.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Incendiu în Mureș: Un copil a ajuns în stare gravă la spital, după ce locuinţa în care se afla a fost cuprinsă de flăcări

Droguri ascunse în ghiozdanul unei fetițe de opt ani. Doi bărbați și o femeie au fost arestați de polițiștii din București

Un copil de șapte ani a primit o ofertă de muncă de la o firmă rusă de IT. „Este un Mozart al codurilor informatice”

Partenerii noștri