Live

Trei muncitori sfârtecaţi de un proiectil neexplodat, rămas îngropat din cel de-Al Doilea Război Mondial

Data publicării:
Elicopter SMURD în timpul intervenției. Foto: ISU

Pericol de moarte sub pământ! Trei muncitori au fost sfârtecaţi de un proiectil neexplodat, rămas îngropat din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial într-o pădure din judeţul Bacău.

Maiorul Andrei Grecu, de la Inspectorul pentru Situaţii de Urgenţă, a declarat la Digi24 că unul din cei trei bărbaţi, un tânăr de 27 de ani, a murit.

Ceilalţi doi bărbaţi au fost grav răniţi. Ei au fost preluaţi de echipajele SMURD Bacău şi aşteaptă să fie luate cu un elicopter SMURD şi duse la Iaşi.

„Unul dintre răniţi a suferit o amputaţie de membru superior stâng si multiple plăgi din cauza schijelor. Celălalt rănit a suferit plăgi la nivelul abdomenului şi al organelor genitale, plus plagă de arteră femurală. Echipele medicale au stabilizat victimele care aşteaptă să fie preluate de elicopterul SMURD”, a declarat Andrei Grecu.

Acesta a adăugat că la faţa locului sunt echipe pirotehnice care face cercetări în zonă pentru a vedea dacă mai sunt elemente de muniţie rămase neexplodate.

„Nu se poate confirma sau infirma dacă explozia s-a produs în timpul în care cei trei lucrau la exploatarea de lemn din zonă sau au lovit intenţionat elementul de muniţie”, a mai spus Grecu.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Proiectil descoperit între blocuri. Putea produce un dezastru pe o rază de 500 de metri

Aproape de tragedie: Doi copii, surprinși în timp ce se jucau cu un proiectil neexplodat

Proiectil neexplodat, găsit lângă portul din Giurgiu

Partenerii noștri