Live

Foto Trei femei au fost rănite într-un tren, după ce pantograful locomotivei s-a rupt și a spart un geam: „Au zgârieturi și cioburi în ochi”

Data publicării:
CFR Infrastructură a transmis că este vorba despre trenul IR 1742. FOTO: Observatorul Prahovean

Trei femei, pasagere în trenul IR 1742, au fost rănite şi au ajuns la Spitalul Orăşenesc Sinaia, după ce pantograful locomotivei care tracta vagonul în care se aflau s-a rupt şi a lovit un geam, transmite News.ro.

Cele trei persoane rănite în urma incidentului în care a fost implicat trenul IR 1742 sunt două tinere de 18 ani şi una în vârstă de 20 de ani, două din Buftea şi una din Capitală.
Femeile se aflau într-un vagon al cărui geam a fost spart, după ce pantograful s-a rupt. Toate trei au fost duse cu ambulanţele la Spitalul Orăşenesc Sinaia.

Conform reprezentanţilor unităţii sanitare, cele trei au „zgârieturi si cu disconfort ocular provocat de obiect străin, de la spargerea geamurilor vagonului”. Ele sunt conştiente şi stabile din punct de vedere medical şi se află în secţia oftalmologie a spitalului.

CFR Infrastructură a transmis că trenul IR 1742, a cărui locomotivă s-a defectat după ce pantograful s-a rupt, a fost reînscris în circulaţie la ora 10.19, acesta urmând să ajungă în staţia de destinaţie, Bucureşti Nord, cu o întârziere de 180 de minute.

Editor : B.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O bătrână a fost atacată cu un crucifix de iubitul nepoatei sale care credea că ea este diavolul. Amândoi au ajuns la spital

Avertisment dur: România se află primul loc în UE la decese din cauze tratabile. Care sunt bolile cu cea mai mare mortalitate

Europa, acaparată de greve de călătorie. Pe ce aeroporturi vor fi afectate zborurile și ce trenuri vor avea întârzieri 

Un șef de tren a obligat un ofițer rus să-și plătească bagajul suplimentar. Acum va fi trimis pe front, drept pedeapsă

Partenerii noștri