Live

Starea fetiței lovite de mașină lângă Parcul Pantelimon s-a agravat. Medicii i-au amputat piciorul pe care au încercat să i-l salveze

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Cazul fetiței de 7 ani, victimă a accidentului tragic de duminică seară din Capitală, provocat de un șofer minor, s-a agravat. Au apărut complicații în cazul copilei, căreia medicii au încercat să îi salveze piciorul strivit în urma impactului, dar eforturile doctorilor au fost în zadar. Adolescentul de 17 ani, care l-a omorât pe fratele fetei după ce s-a urcat ilegal la volanul unei mașini împrumutate, a contestat arestul preventiv. Prietenul său, cel care i-ar fi împrumutat mașina, este sub control judiciar.

Andreea Burghelea, jurnalist Digi24: Medicii au încercat să salveze piciorul fetiței. 9 ore a durat operația de implantare a piciorului. Din păcate, ieri seară au apărut complicații, așa că doctorii au luat decizia să-i amputeze piciorul stâng. Aceștia spun că i-ar fi pus viața în pericol și de aceea au luat această decizie. 

În continuare, fetița în vârstă de 7 ani se află la Terapie Intensivă, este ventilată mecanic, însă medicii spun că starea ei este puțin mai bună față de ieri. 

Luni a fost făcută și autopsia copilului în vârstă de 9 ani, fratele fetiței. Urmează ca în cursul zilei de astăzi părinții să meargă la INML și să ridice trupul neînsuflețit. 

În continuare, comunitatea din Pantelimon se află în stare de șoc. Intrarea în parc din zonă s-a transformat într-un adevărat loc de pelerinaj. Oamenii au aprins lumânări, au pus flori și jucării di pluș. Spun că sunt șocați de cele întâmplate. Nu se așteptau la o astfel de tragedie. Am stat de vorbă cu o parte dintre ei și ne spuneau că un factor care a contribuit la această tragedie a fost și parcarea. În 2018-2019 au fost desființate trotuarele pentru a fi făcută o parcare, astfel încât oamenii care ies din Parcul Pantelimon trebuie să meargă printre mașini pentru a ajunge înapoi pe drumul spre casă. Astfel că această tragedie, spun oamenii din zonă, ar fi putut fi evitată, dacă ar fi existat trotuare sau niște limitatoare de viteză. 

Surse din anchetă spun că în momentul în care tânărul de 17 ani a provocat accidentul ar fi avut în jur de 30-40 de km/h. 

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un londonez a intrat cu mașina într-un grup de pietoni. Ce l-ar fi împins la gestul extrem

Vântul puternic a doborât 82 de copaci în Bucrești. 69 de autoturisme au fost avariate

Băiat de 18 ani, înjunghiat de un tânăr în Sectorul 5 al Capitalei. Agresorul a fost arestat preventiv

Bilete mai scumpe la metrou începând cu 1 ianuarie: Cât ar urma să coste o călătorie. Propunerile Metrorex

Partenerii noștri