Scandal în Sectorul 1, din cauza unei parcări neregulamentare. O femeie a bătut doi polițiști: „Le-a smuls hainele, i-a îmbrâncit”
O femeie a fost reţinută pentru 24 de ore, după ce a agresat doi poliţişti de la Poliţia Locală Sector 1. Ea este acuzată că a tras de hainele poliţiştilor şi i-a lovit în zona feţei. Scandalul ar fi pornit de la o parcare neregulamentară, transmite News.ro.
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au anunţat, miercuri, că procurorii cercetează o femeie pentru comiterea a două infracţiuni de ultraj.
„La data de 09.04.2024, în jurul orei 10:25, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe zona de competenţă, lucrători de poliţie din cadrul D.G.P.M.B. – Poliţia Sectorului 1 Bucureşti, Secţia 5 Poliţie, au fost sesizaţi prin intermediul SNUAU 112 cu privire la faptul că o persoană de sex femeiesc a intrat într-un conflict cu lucrătorii de poliţie din cadrul Poliţiei Locale Sector 1, generat de parcarea neregulamentară a unui autovehicul, împrejurare susceptibilă de a fi sancţionată contravenţional”, au afirmat procurorii.
Ei au explicat că femeia a lovit doi poliţişti locali, a tras de hainele lor şi i-a lovit în zona feţei.
„Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că la data de 09.04.2024, în jurul orei 10:25, inculpata a exercitat acte de violenţă împotriva a doi agenţi de poliţie din cadrul Poliţiei Locale Sectorul 1 Bucureşti, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, constând în smulgerea hainelor, îmbrânciri şi lovituri în zona feţei şi a corpului”, a transmis sursa citată.
Femeia a fost reţinută pentru 24 de ore şi va fi prezentată Judecătoriei Sectorului 1 cu propunere de arestare preventivă.
Editor : B.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News