Live

Rafila anunță că alți opt răniți în explozia de la Crevedia vor fi transferați în Austria, Germania și Norvegia

Data actualizării: Data publicării:
Ministrul sanatatii sustine o conferinta de presa la sediul ministerului din Bucuresti. Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a anunțat că sunt 58 de pacienți în acest moment. El a mai spus că în cursul zilei de astăzi și la noapte alți 6 pacienți de la Floreasca și 2 pacienți de la Bagdasar Arseni vor fi transferați în Austria (AKH și Graz), în Germania și în Norvegia. Aceștia vor putea fi însoțiți de aparținători, care vor beneficia de sprijin și asistență consulară, iar cheltuielile de transport vor fi acoperite de Guvern. Prioritari în privința transferurilor rămân pacienții intubați mecanic, a mai spus ministrul.

În ceea ce privește bilanțul transferurilor, până în acest moment, sunt 12 transferuri: 4 pacienți deja au plecat noaptea trecută, 5 au plecat duminică, la ora 16.00, și vor mai pleca alți 3 pacienți la noapte.

Discursul integral al Ministrului Sănătății:

"Vreau să-mi exprim compasiunea pentru ce care au suferit, care și-au pierdut viața sau au suferit foarte multe răni, deopotrivă civili și salvatori, pompieri, jandarmi. Le mulțumesc tuturor pentru abnegația cu care s-au dus acolosă salveze oameni aflați în dificultate și care, la rândul lor, au devenit victime.

Cred că este un moment important să ne arătăm solidaritatea și să mulțumim tuturor celor care au făcut ca lucrurile să intre în control în această perioadă, personalului medical de la spitalele de urgență, cele mai greu încercate – Floreasca și Bagdasar, Spitalul de Arși și celorlalte spitale care s-au implicat. Nu în ultimul rând, aș rvea să le mulțumesc colegilor din Ministerul Sănătății.

În total sunt 58 de pacienți. Am avut două decese, unul dintre decese, un pacient cu o suprafață care depășea 95% suprafață arsă din corp.

În cursul acestei nopți și dimineața devreme au fost transferați doi pacienți la Bruxelles, doi pacienți sunt transferați la Milano.

Din păcate, unul dintre pacienții transferați la Milano este în stare critică și cei de acolo, cu care sunt în legătură, fac eforturi să-l stabilizeze. E un pacient în vârstă de 68 de ani.

Celălalt, pacient în vârstă de 48 de ani, la care situația nu este la fel de dramatică, dar este de asemenea un pacient critic.

În cursul acestei zile și la noapte, urmează să fie transferați alți 6 pacienți, de la Floreasca, și 2 de la Bagdasar, destinația lor este Austria – AKH și Graz, în Germania și unul dintre ei va fi transferat în Norvegia. Vor exista cel puțin două zboruri care să ducă acești pacienți, unele dintre ele cu escală.

Un sumar al pacienților internați în spitale.

La Floreasca sunt 30 de pacienți, 3 civili și 27 de pompieri, acolo a fost grosul pompierilor răniți. Sunt 5 pacienți intubați și ventilați mecanic. Toți aceștia au fost toaletați chirurgical, supravegheați și sunt în permanentă evaluare.

Pacienții intubați și ventilați mecanic sunt cei eligibili pentru transferul în străinătate

La cel de-al doilea spital, cu 13 pacienți - 5 civili și 8 pompieri, spitalul Bagdasar Arseni. Acolo sunt 5 pacienți intubați și ventilați mecanic.

Fără să fie la fel de critici sunt 4 pacienți internați la Spitalul Clinic de Urgență și Chirurgie Plastică, la Elias, Spitalul Universitar de Urgență și la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște 3 pacienți, unul dintre ei este transferat în acest moment la Spitalul de Chirurgie Plastică. În funcție de evaluări, acești pacienți vor beneficia de tratament în secțiile de pacienți arși. 

În momentul în care evoluția stării lor de sănătate este monitorizată, există posibilitatea suplimentării transferurilor la care făceam referire. Pe măsură ce pacienții au fost transferați în spitale din străinătate, se eliberează și locuri în spitale pentru arși din București.

Ieri am avut 6 locuri pentru mari arși. Aveam circa 60 de paturi pentru Terapie Intensivă alocate cu ventilatoare, drept care, toți pacienții care aveau nevoie de îngrijire și terapie intensivă au primit acest tip de îngrijire.

Aparținătorii celor transferați îi vor putea însoți în țara de destinație, unde vor avea suport social și asistență consulară, iar cheltuielile de transport și cazare vor fi acoperite de Guvern pe perioada șederii.

Încă de ieri, alături de doctorul Gabriel Diaconu, ne-am ocupat de asistența psihologică, familiile primesc suport psihologic, la Bagdasar și Floreasca. De asemenea, în teren acționează la Crevedia echipe care oferă asistență psohologică și celor care chiar dacă n-au avut răniți au fost afectați de evenimentul dramatic, a transmis Alexandru Rafila.

Editor : Andreea Smerea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Reacția ministrului Sănătății după moartea băiatului de 16 ani la camera de gardă a Spitalului din Târgu-Jiu

Anunț al ministrului Rafila. Lista cu substanțe pe care să nu le consumi înainte să te urci la volan a fost finalizată

Managerul Institutului „Matei Balș” a fost demis. Rafila i-a reproșat datoriile uriașe ale spitalului

Chirurgii de la Institutul Marius Nasta amenință cu greva japoneză. Ce spune ministrul Rafila

Partenerii noștri