Produse farmaceutice, aflate pe lista substanţelor dopante cu grad mare de risc, descoperite în vama Giurgiu
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit mai multe cutii care conţineau 22.820 de fiole și comprimate aflate pe lista substanţelor dopante cu grad mare de risc, pe care un cetățean bulgar a încercat să le introducă în țară, fără a deține autorizațiile necesare.
Vineri, în jurul orei 06:30, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au verificat o autoutilitară condusă de un cetățean bulgar.
La controlul efectuat asupra autoutilitarei, au fost descoperite șase colete ce conțineau 1.500 fiole și 21.320 comprimate care se regăsesc pe lista substanţelor dopante cu grad mare de risc conform Legii 104/2008 privind prevenirea și combaterea producerii și traficului ilicit de substanțe dopante cu grad mare de risc.
În cadrul cercetărilor, șoferul autovehiculului, un bulgar în vârstă de 51 ani, a declarat că nu avea cunoștință despre mărfurile transportate.
Au fost sesizaţi lucrători din cadrul Serviciul de Investigare a Criminalității Economice - I.P.J. Giurgiu în vederea ridicării și expertizării bunurilor descoperite, a căror valoare se ridică la suma totală de 1.295.314 lei.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News