Live

Precizările autorităților după incendiul devastator din Oradea

Data actualizării: Data publicării:

Conferință de presă a autorităților din Bihor după cel mai grav incendiu din ultimii ani din Oradea. Oficialii locali au precizat că 120 de pompieri au intervenit pentru stingerea flăcărilor și că primele echipaje au ajuns la două minute după apelul la 112.

Cauzele incendiului încă nu sunt cunoscute. Polițiștii au deschis o anchetă pentru distrugere.

Autoritățile locale au negat că intervenția pompierilor s-ar fi făcut târziu și cu probleme.

„Au fost tot felul de afirmaţii, informaţii false, referitor la sursa de apă, cum că a fost o pauză de 20-30 de minute în care nu s-a acţionat pentru că nu au funcţionat hidranţii. Într-adevăr, hidranţii nu au avut presiune. Exista apă, dar hidranţii nu au avut presiune”, a spus Ioan Mihaiu, prefectul de Bihor.

Cu o oră înainte de a izbucni incendiul la Episcopie, pompierii nu ar fi intervenit deloc la un apel care anunţa că un cablu de pe un stâlp de electricitate din zonă a luat foc.

Un cetăţean a sunat la numărul de urgenţă 112. Le-a transmis autorităţilor că pe strada din dreptul Episcopiei mirose puternic a fum, iar un cablu de la iluminatul electric era cuprins de flăcări.

Potrivit pompierilor, a fost vorba doar de o flamă, iar în urma apelului la 112 a fost trimisă la fața locului o echipă de la compania care se ocupă de iluminatul stradal, Electrica, dar care nu a constatat nicio neregulă.

“La ora 20.46 am fost sesizaţi tot prin 112 despre o flamă care a apărut la un corp de iluminat, al doilea corp de iluminat de pe strada Mihai Pavel. În astfel de situaţii când apar scântei, flame la lămpi, corpuri de iluminat, noi solicităm intervenţia echipajelor de la Electrica, ceea ce am făcut şi pe parcursul zilei de ieri. Echipajele de la Electrica au ajuns la locul solicitării. Când au ajuns ei, lampa funcţiona şi nu erau semne de vizibile de flăcări sau alte flame”, a afirmat reprezentantul ISU Bihor.

La rândul său, prefectul judeţului Bihor, Ioan Mihaiu, a spus, în cadrul conferinţei de presă, că Electrica l-a informat telefonic că a ajuns acolo după aproximativ 30-40 de minute, urmând să primească şi un raport despre această intervenţie.

“Echipajul a mers acolo şi strada este cu dese solicitări de probleme tehnice. A ajuns echipajul după 30-40 de minute. Informaţia este telefonică, sigur la Electrca va fi un proces-verbal cu ce au făcut, ce au verificat, noi ştim de la ora la care au fost informaţi şi ei la rândul lor vom avea un raport în care vor informa ce au făcut”, a explicat prefectul.

„Între timp am observat că şi poliţia locală a observat acelaşi lucru si au anunţat şi ei prin dispecerat. Au zis repede prin staţie să vină pompierii şi după nu s-a întâmplat absolut nimic. Am ramas în zonă aproximativ 20-30 de minute. Nu am observat să vină o maşină de la pompieri”, povestește, pe de altă parte, un martor.

Autoritățile au anunțat că au securizat zona și că accesul rămâne restricționat până când nu va mai exista riscul să cadă obiecte și să rănească cetățenii.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Partenerii noștri