Live

Poliţiştii, depăşiţi de situaţie. Pieţele din Bucureşti sunt pline de petarde şi pocnitori

Data publicării:
Pieţele din Bucureşti sunt pline de petarde şi pocnitori

Cu două zile înainte de Revelion, pieţele din Bucureşti sunt pline de indivizi care vând pe sub mână artificii şi aşa numitele pocnitori. Poliţiştii spun că sunt cu ochii pe ei, pentru că marfa de contrabandă poate să fie periculoasă. Cu toate acestea, vânzătorii clandestini găsesc metode să ocolească agenţii şi să împartă pericolul.

La margine de trotuar, aşa sunt vândute articolele pirotehnice în pieţele din Capitală.

Produsele interzise de lege sunt la tot pasul, iar teama de consecinţe lipseşte aproape cu desăvârşire. Poliţiştii fac razii şi controale, iar până acum au dat zeci de sancţiuni, iar sute de persoane au acum dosare penale. Nu le pasă însă vânzătorilor de bombe. Ce-i un dosar pe lângă altele? Şi, ce mai contează amenda, atunci când câştigul e garantat?

Georgian Drăgan - purtător de cuvânt al Poliţiei Române: „Polițiștii din toată țara au efectuat 613 acţiuni și controale în complexe comerciale, pieţe şi alte obiective și au verificat activitatea a 205 persoane fizice şi juridice autorizate să deruleze operațiuni cu articole pirotehnice. În urma acțiunilor, polițiștii au constatat 254 de infracţiuni, iar față de 259 de persoane sunt efectuate cercetări în cauze penale.

Au fost confiscate aproximativ nouă tone de articole pirotehnice, în valoare de peste 200.000 de lei. Pentru alte nereguli constatate, au fost aplicate 57 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 50.000 de lei”.

Mulţi se opresc şi cumpără, chiar dacă ştiu că riscă.

Cum le-aţi luat?

Din aer, aşa. Din mers.

Ce părere aveţi de metoda asta de vânzare a artificiilor.

E ilegală.Nu sunt dintr-un magazin. E marfă băgată în ţară cine ştie cum. Nefiscalizată.

Credeţi că sunt sigure? Aţi avea încredere din punctul ăsta de vedere dacă aţi aprinde una?

Nuuu... Câte accidente nu s-au întâmplat cu copilaşi!?

Pentru alţii, contează doar să intre cât mai zgomotos în 2019.

Aţi cumpărat?

Nu, dar vreau să iau una că ne ducem pe la ţară. N e în regulă, dar asta e viaţa.

Ai încredere să cumperi de la tarabă?

Şi de unde să cumpăr din altă parte?

Comercianţii de ocazie riscă amenzi cuprinse între 2.000 şi 7.500 de lei şi pedepse cu închisoarea de la 3 luni la un an.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Alertă majoră într-o țară din Asia Centrală după ce 20 de persoane au fost ucise cu brutalitate. „Implicăm toate forțele”

Un deținut a evadat din camera de arest a Judecătoriei Medgidia. Autoritățile sunt în alertă

Poliția Română anunță că a confiscat în ultimele trei luni peste 37 de tone de petarde și artificii

Partenerii noștri