Live

Polițist tăiat cu o macetă în fața unui club din Arad

Data actualizării: Data publicării:

Un poliţist arădean în vârstă de 32 de ani a fost rănit, duminică dimineaţă, cu o macetă în urma unei altercaţii pe care a avut-o cu doi bărbaţi într-un club din centrul municipiului Arad, victima fiind transportată la spital cu răni la unul dintre braţe, scrie News.ro. Agentul de poliţie era în timpul liber şi petrecea în club, iar atacul cu maceta a avut loc în faţa localului, doi suspecţi fiind identificaţi la scurt timp şi duşi la audieri.

Incidentul a avut loc la ora 06:00, în faţa unui club aflat în Piaţa Avram Iancu din Arad, după un conflict verbal dintre un poliţist de 32 de ani şi alţi doi bărbaţi care petreceau în local.

Potrivit martorilor, cei trei bărbaţi au ieşit în faţa localului şi s-au bătut, iar unul avea o macetă.

„În faţa unui local din municipiul Arad a avut loc un conflict spontan între trei bărbaţi, în urma căruia unul dintre ei, de 32 de ani din localitatea Sâmbăteni, ar fi luat o macetă din maşina personală, cu care ar fi provocat leziuni la nivelul braţului colegului nostru de 32 de ani, agent principal de poliţie. Victima a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiori medicale, iar ceilalţi doi bărbaţi implicaţi în altercaţie au fost identificaţi la scurt timp şi se află la sediu pentru audieri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Lorena Radu, care a precizat că poliţistul rănit era în timpul liber.

Agentul este internat în spital pentru îngrijiri, iar medicii spun că se află în afara pericolului.

Anchetatorii urmează să audieze mai mulţi martori, pentru a clarifica împrejurările în care a avut loc altercaţia.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Donald Trump a oferit imaginea zilei la alegerile prezidențiale din SUA. Martina Navratilova a reacționat imediat

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Momentul în care un individ aruncă un cocktail Molotov printre mașini, în Arad. Anchetatorii iau în calcul o răzbunare

VIDEO Mașini arse într-o parcare din Arad. Incendiul ar fi fost provocat

8.000 de euro pentru o angajare fictivă. Cum a păcălit un bărbat mai mulți oameni că lucrează la MAI și îi poate angaja

„Indicii, nu probe”. De ce a fost lăsată în libertate fiica milionarului Ioan Crișan, acuzată de procurori că și-a ucis tatăl

Partenerii noștri