Foto UPDATE Plan roșu de intervenții activat după un grav accident la Călugăreni. Doi oameni au murit, șapte au fost duși la spital
Un grav accident rutier s-a produs vineri dimineață în judeţul Giurgiu, pe DN 5, în localitatea Călugăreni. În accident au fost implicate o autoutilitară a CNAIR și un autoturism. Două persoane au murit, iar șapte au fost duse la spital. În acest caz a fost activat planul roşu de intervenţii.
UPDATE 9.30. O a doua persoană a murit în urma impactului. Este vorba despre o femeie de 40 de ani.
A crescut și numărul persoanelor duse la spital, după evaluarea de către echipele medicale.
Astfel, șase persoane au fost preluate de ambulanțe și transportate la spitale din București, iar una a fost dusă cu elicopterul la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca.
Traficul a fost deviat.
Editor : G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News