Live

Percheziţii la 4 polițiști: Doi conduceau ilegal societăți comerciale, iar alți doi, de la rutieră, nu sancționau abaterile șoferilor

Data actualizării: Data publicării:

Lucrători din cadrul structurilor subordonate Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) au efectuat, miercuri, şase percheziţii domiciliare, la domiciliul unor suspecţi, agenţi de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov, la sediul şi puncte de lucru ale unei societăţi comerciale şi la domiciliul unor persoane fizice.

„Ofiţerii de poliţie judiciară au pus în executare şi patru mandate de aducere la sediul DGA. Mandatele de aducere au vizat un număr de patru agenţi de poliţie, care au calitatea de suspecţi”, informează Biroul de presă al DGA.

Potrivit anchetatorilor, unul dintre agenţii de poliţie, în perioada 2018-2023, a desfăşurat activităţi comerciale în cadrul unei societăţi comerciale, specifice unui administrator, în sensul că a organizat, transportat şi coordonat activitatea angajaţilor societăţii, a purtat negocieri în scopul recrutării de angajaţi, remunerării acestora şi a stabilirii condiţiilor de lucru, a primit de la beneficiari contravaloarea serviciilor prestate, solicitând totodată şi credit bancar în numele societăţii, în scopul obţinerii, pentru sine şi pentru societate, a unor sume de bani şi alte foloase necuvenite.

Un alt agent de poliţie din cadrul Poliţiei oraşului Voluntari, în perioada 2018-2023, a desfăşurat activităţi comerciale în cadrul unei societăţi comerciale, specifice unui administrator, în scopul obţinerii pentru sine şi pentru societate de bani şi alte foloase necuvenite.

„Cel de-al treilea suspect în cauză, în calitatea de organ al poliţiei rutiere, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a omis, cu bună ştiinţă, să insereze în procesul-verbal de constatare toate abaterile contravenţionale săvârşite de către un conducător auto, acestuia din urmă nefiindu-i aplicate toate sancţiunile prevăzute de legislaţia rutieră”, arată sursa citată.

Potrivit DGA, al patrulea suspect, având de asemenea calitatea de organ al poliţiei rutiere, este cercetat în legătură cu faptele săvârşite de suspectul menţionat anterior.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Selecționerul Islandei nu a stat pe gânduri: cum a numit-o pe Kosovo, după tragerea la sorți din Liga Națiunilor

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

FOTO. Două pistoale letale şi 200 de cartuşe, descoperite în urma unor percheziţii care vizau furtul unui telefon

Parchetul European face percheziţii în judeţul Maramureş, într-un dosar de fraudă cu subvenţii în valoare de 2 milioane de euro

Operaţiunea „Şcoala”: Zeci de percheziţii în mai multe oraşe şi în București, într-un dosar privind vânzarea de droguri către elevi

Percheziţii de amploare în județul Mureș. Cetăţeni români sunt cercetaţi de autorităţile judiciare din Germania pentru evaziune fiscală

Partenerii noștri