Live

UPDATE: Tânăra răpită de pe o stradă din Corabia a avut o relație cu unul dintre răpitori

Data actualizării: Data publicării:

O tânără de 26 de ani a fost luată de pe o stradă din Corabia, urcată cu forța într-o mașină și dusă în Caracal. Doi bărbați au fost reținuți în acest caz și vor fi prezentați, marți, parchetului cu propunere de arestare preventivă. Ulterior, polițiștii au aflat că tânăra a avut o relație cu unul dintre cei doi bărbați reținuți în acest caz. Fata are pe corp mai multe urme de violenţă și a obţinut certificat medico-legal.

Actualizare 15:20. Tânăra răpită ar fi avut o relaţie cu unul dintre cei doi răpitori, a informat IPJ Olt. Din primele date a reieșit că bărbatul ar fi vrut să reia relaţia cu fata.

„Tânăra de 26 de ani din Corabia a fost într-o relaţie de concubinaj cu bărbatul de 25 de ani care a participat la răpire. Din declaraţiile date, cei doi s-au despărţit în cursul anului 2018, dar el a dorit să reia relaţia cu ea. La acţiunea de răpire a participat şi un bărbat de 49 de ani. Cei doi bărbaţi nu au avut alte antecedente penale", a declarat Alexandra Dicu, purtător de cuvânt al IPJ Olt.

Tânăra răpită a fost dusă din Corabia la Caracal, unde tânărul de 25 de ani are o casă.

Fata ar fi fost şi agresată de bărbat şi prezintă pe corp mai multe urme de violenţă pentru care a obţinut certificat medico-legal.


Un bărbat din Corabia a sunat luni la 112 și a anunțat că sora lui, de 26 de ani, a fost luată cu forța de pe strada C.A. Rosetti și urcată într-o mașină argintie, care a plecat într-o direcție necunoscută.

Polițiștii din Olt au declanșat operațiunile de căutare a tinerei, fiind alertate și secțiile din județele învecinate. Oamenii legii au depistat un bărbat de 49 de ani care conducea în Caracal mașina folosită la răpirea tinerei. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat tânăra și pe cel de-al doilea bărbat, în vârstă de 25 de ani.

Cei trei au fost audiați la sediul Poliției.

„Din primele cercetări, a reieșit faptul că doi bărbați, de 25 de ani, și, respectiv, 49 de ani, ar fi constrâns-o pe tânăra respectivă să urce în mașină, după care au transportat-o pe aceasta în municipiul Caracal”, se arată în comunicatul IPJ Olt, citat de Mediafax.

În urma audierilor, cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, iar marți vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, cu propunere de arestare preventivă, fiind cercetați pentru lipsire de libertate și lovirea sau alte violențe.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham - Liverpool 3-6

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Poliția Română anunță că a confiscat în ultimele trei luni peste 37 de tone de petarde și artificii

„Acesta e un avertisment”. Poliția, sesizată după ce un bărbat a amenințat la telefon că va fi „un incident” la un club din Capitală

O fetiță de 9 ani s-a curentat la un patinoar din Ploiești. Reacția Poliției

Partenerii noștri