Live

O adolescentă de 15 ani a murit în urma unui accident de ATV, în zona Rânca

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Salvamont România

O tânără a murit, vineri, în urma unui accident de ATV produs în Masivul Parâng, în zona Rânca, informează Salvamont România.

„Aflaţi foarte aproape de locul evenimentului, salvamontiştii au intervenit imediat începând manevrele de resuscitare, victima fiind în stop cardiac. După sosirea ambulanţei , salvamontiştii au continuat manevrele de resuscitare, în paralel cu procedurile medicale iniţiate de echipajul ambulanţei, dar afecţiunile victimei erau prea grave, incompatibile cu viaţa”, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a Dispeceratului Naţional Salvamont, potrivit Agerpres.

Conform aceleiaşi surse, după o oră şi 20 de minute de resuscitare a fost declarat decesul.

„Salvamont România va îndeamnă la prudenta şi responsabilitate în derularea activităţilor montane”, se mai menţionează în postare.

Din verificările efectuate de poliţişti a rezultat că victima, în vâstă de 15 ani, se afla ca pasageră pe un ATV condus de un tânăr de 26 de ani. Vehiculul a ieşit de pe carosabil pe DN 67 şi s-a răsturnat. 

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un londonez a intrat cu mașina într-un grup de pietoni. Ce l-ar fi împins la gestul extrem

Accident pe Dunăre, la Budapesta. Două ambarcațiuni de pasageri și un doc au fost avariate, după ce au fost lovite de o barjă

Accident grav în Dâmbovița: o cisternă cu GPL a luat foc, după un impact violent. Pompierii intervin cu o autospecială cu roboți

Trafic complet blocat pe DN14, în Sibiu: Accident grav cu patru autoturisme implicate. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Partenerii noștri