Noi indicii în cazul bătrânului care a impresionat o ţară întreagă. "Nu ştiu nimic ce-i cu mine"
Cazul bătrânului călcat în picioare de doi tineri ce i-ar fi putut fi nepoţi rupe România în două. Sunt mulţi cei care nu uită că suntem în Săptămâna Mare şi fac tot ce pot ca să-l ajute pe sărman. S-au mobilizat pe Facebook, au strâns zeci de mii de lei şi acum aşteaptă ca autorităţile să-i facă bătrânului acte provizorii, să îi poată pune banii într-un cont. Au fost firme care s-au oferit să-i dea un serviciu. Oameni dispuşi să îi plătească chiria. Restaurante care vor să-i asigure o masă caldă. Primăria îi caută o locuință socială... Și mai este și cealaltă jumătate de Românie, care cere pedeapsa maximă pentru vinovați. Profilurile celor doi s-au umplut de invective și-au fost rostogolite de atât de multe ori pe Facebook, că nu vor reuşi niciodată să-şi mai arate faţa pe undeva fără să fie recunoscuţi. Indiferent ce va decide legea în privinţa lor, societatea i-a condamnat deja.
Lista miniștrilor din noul cabinet
Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”
George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”
Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă
Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°
Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”
Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile. Fiți cuminți, mergeți pe vârfuri”
Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza
Dumitru Neculaie: "Ce pot să zic, că nu pot să zic nimic. Cu ceva a dat, cu ceva praf, cu ceva, că eu nu-mi amintesc nimic, nu ştiu nimic ce-i cu mine."
La control, medicii au descoperit leziuni mai vechi pe creierul bătrânului. De altfel, omul povestea, ieri, că se obişnuise cu bătăile.
Dumitru Neculaie: "Eu lucram acolo de mai mult timp. Şi-am mai fost bătut o dată".
Bătrânul este încă în stare de şoc, iar rănile de la cap i-au afectat memoria. Nu tot ceea ce spune poate fi luat de bun, dar anchetatorii verifică toate informaţiile primite de la victimă. Ce se ştie cu siguranţă în acest moment e că până în august anul trecut, Dumitru Neculai a muncit în grădina unui gospodar din cartierul braşovean Stupini.
Jan Purice, proprietarul grădinii: "Era un om liniştit, era un om foarte curat, să ştiţi... e bolnav după mătură. Adica trebuia să ascunzi mătura de el, că dădea de 10 ori într-un loc".
Varianta celor doi agresori e complet diferită de cea a bătrânului. Cel mai tânăr și mai violent dintre ei le-a spus polițiștilor că în noaptea în care a fost cât pe ce să omoare un om era băut și că nu-și mai amintește nimic. Prietenul său le-a spus anchetatorilor că distrugeau ceva la intrarea în pasaj, iar bătrânul ar fi încercat să-i oprească şi că de aceea l-au bătut.
Dumitru Neculaie: "Nu mai știu cum m-a bătut. M-a trântit pe jos sau ceva de genul ăsta. Nu mai știu cum m-a bătut. Nu îmi amintesc cum. Dar știu sigur că m-a bătut".
Indiferent care se va dovedi a fi adevărul, drama bătrânului a impresionat o țară-ntreagă.
Marius Leonte, purtătorul de cuvânt al Spitalului judeţean Braşov: "Vizitat de membrii familiei nu a fost. Au fost, în schimb, multe persoane din Braşov care vor să vină să-l viziteze şi să-l ajute material, chiar spiritual".
Printre cei care vor să dea o mână de ajutor este şi scriitoarea Irina Binder.
Irina Binder: "În primul rând aş vrea să mă asigur că îl ajut pe termen lung, nu doar acum. S-au mobilizat foarte mulţi oameni, foarte mulţi prieteni de-ai mei, cititori de-ai mei şi necunoscuţi, toată lumea trimite bani în paypal".
Marius Leonte, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean Braşov: „Nu avea niciun fel de act de identitate încercăm să-i facem o carte de identitate provizorie pentru că multă populaţie s-a oferit să îl ajute, să-i ofere bani într-un cont şi nu putem să deschidem un cont pe numele lui fără aceste acte”
Irina Binder: „ Sumele care s-au adunat şi domnul doctor Vasi Rădulescu dacă îl ştiţi de pe Facebook, a pornit o campanie şi suma pe care am adunat-o şi-o voi aduna eu, am înţeles că sunt în jur de 30.000 de lei la ora actuală, eu mi-am luat şi un angajament să nu-l mai las să muncească, i-am spus că salariul pe care îl voi câştiga îl voi plăti eu, un an, doi să stea acasă ca să se recupereze”
Pe Facebook continuă să curgă mesaje de la oameni impresionați de suferința bătrânului.
Un stomatolog s-a oferit sa-i repare gratuit dantura distrusă. Un restaurant îi va trimite zilnic o masă caldă. Mai mulți oameni de afaceri au anunțat că îi vor oferi un loc de muncă. Oameni simpli au donat fiecare cât a putut.
"Mai sosesc bănuți! Tocmai ce am răspândit cunoscuților contul de donații, nu înainte de a participa și eu."
"Nu putem schimba cele întâmplate, însă îl putem spijini pe acest om bun, cum şi cât poate fiecare. Din solidaritate, respect şi omenie."
"Bună seara. V-am trimis 150 de lei. Mai am 300 până la salariu. Am făcut jumi-juma."
Povestea sa i-a impresionat pe telespectatorii și cititorii Digi24, zeci de oameni oferindu-se să-l ajute și ne-au cerut datele de contact. Însă el nu are buletin sau telefon și nici cont bancar. Cei care vor să îl ajute pe Dumitru Neculai o pot face prin intermediul medicului Vasi Rădulescu.
„Miercuri dimineață mă duc cu Catalina Dumitrescu la Brașov. Cine vrea, poate dona în contul meu. IBAN RO67INGB0000999901236940 (titular Vasile Rădulescu) și absolut toți banii ajung miercuri la victimă. Cine vrea, nu e nicio presiune sau altceva. Are nevoie de haine, de mâncare, de bani, de un loc de muncă decent pentru vârsta lui și de o locuință (trăiește într-o baracă)”, a anunțat medicul. De asemenea, el a pus la dispoziție și un cont de PayPal.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News