Live

Militar în vârstă de 24 de ani înecat în mare, la Constanţa

Data actualizării: Data publicării:

Un militar în vȃrstă de 24 de ani din judeţul Argeş s-a înecat în mare, marţi după-amiază, în municipiul Constanţa. Cadrele medicale care au ajuns la locul incidentului au încercat zeci de minute să îl resusciteze, în cele din urmă fiind declarat decesul, informează News.ro.

Cadrele medicale au fost solicitate să intervină marţi după-amiază pentru a acorda primul ajutor unui bărbat scos inconştient din mare, pe plaja Trei Papuci din municipiul Constanţa.

Echipa medicală a început manevrele de resuscitare, avȃnd în vedere că victima se afla în stop cardiorespirator. După ce au încercat timp de cȃteva zeci de minute să-l readucă la viaţă, cadrele medicale au fost nevoite să constate decesul.

Conform reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Constanţa, bărbatul avea 24 de ani, era din Piteşti, fiind cadru militar.

Martorii au povestit că la un moment dat tȃnărul a început să strige după ajutor, fiind văzut de un bărbat care făcea kite-surfing, iar acesta a intervenit şi l-a scos din apă, aducȃndu-l la ţărm.

Acesta este primul caz de înec înregistrat pe litoral în acest an, au precizat cadrele medicale de la Serviciul de Ambulanţă.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Dezastru ecologic”. Putin spune că 40% din țițeiul transporat de petrolierele scufundate în zona Krasnodar s-a vărsat în Marea Neagră

Când ar putea fi gata cablul submarin de mare tensiune prin Marea Neagră care va lega UE de Azerbaidjan. Anunțul președintelui Aliyev

Un petrolier rusesc s-a rupt în două în timpul unei furtuni în Marea Neagră. „A avut loc o deversare de produse petroliere”

Cum răstălmăcește ambasada rusă un comunicat MapN despre pericolele la adresa României. Studiu de caz: minele din Marea Neagră

Partenerii noștri