Live

Jurnalistul german reținut la proteste: Jandarmeria Română vine și comunică public că noaptea e zi, că albul e negru

Data publicării:
Foto: Facebook/Paul Arne Wagner

Paul Arne Wagner, jurnalistul german reținut de jandarmi la protestul spontan de miercuri seara, a reacționat la comunicatul de presă dat astăzi de Jandarmeria Română, în care bărbatul era acuzat că ar fi forțat cordonul de jandarmi. Jurnalistul susține că purta legitimația de presă la vedere și că aceasta este în conformitate cu formatul internațional și european acceptat. De asemenea, acesta neagă orice acuzație că ar fi încercat să forțeze cordonul de jandarmi și afirmă că „singurul om forțat în situația respectivă am fost eu”. 

„Ne-am fi așteptat astăzi la scuze de la Jandarmeria Română pentru comportamentul de ieri la Guvern, la câteva demisii ale șefilor acestei instituții. Dar nici vorbă de așa ceva. În schimb, Jandarmeria a ieșit cu declarații mincinoase de tipul Radio Erevan.

”Purtarea, la vedere, a unui badge inscripţionat ‘PRESS’ nu reprezintă un act oficial”, a spus Jandarmeria referindu-se la mine, adaugând calomnios ca am "susținut" că sunt jurnalist.

Legitimația mea de presă, pe care o purtam la vedere, urmează formatul internațional, a fost acceptată de toate instituțiile naționale, europene și internaționale unde am lucrat până acum.

Dacă Jandarmeria Română se consideră o instituție potrivită să decidă cum trebuie să arate legitimațiile de presă, ar trebui să comunice public. Ar trebui să purtăm banderole? Șepcuțe cu cozoroc la spate? Sau simplu să ne punem girofar în creștet?

Că eu aveam în momentul în care m-au ridicat din senin legitimație, rucsac mare cu echipament, o cameră la gât nu am fost suficient de vizibil pentru Jandarmii care m-au ridicat de la spate, pe trecerea de pietoni, din mulțime.

În plus, costumul de intervenție al forțelor speciale ale jandarmeriei, costumul acesta de luptător cu platoșe, fără nici o inscripție la vedere, nu reprezintă nici el un "act ofical".

"Cel în cauză a forțat dispozitivul de jandarmi aflat la trecerea de pietoni", a mai spus Jandarmeria Română despre mine. M-am uitat în dicționarul de limba română, că poate am înțeles greșit: Dispozitiv înseamnă "dispunerea pe teren a trupelor în vederea unei acțiuni de luptă". Mie nu mi se pare alegerea potrivită a cuvintelor când încerci să te adresezi cetățenilor. Eu nu am forțat pe nimeni, singurul om forțat în situația respectivă am fost eu. Și totuși, e clar că un singur om nu poate forța nici dispozitive și nici formațiuni de luptă.

În încheierea comunicatului despre mine, Jandarmeria adaugă: "orice persoană care participă la acest gen de evenimente publice trebuie să aibă un comportament adecvat și să respecte indicațiile forțelor de ordine care se află în stradă pentru liniștea și siguranța tuturor cetătenilor". Eu nu am primit nicio indicație de la forțele de ordine, care nu pot sau nu știu să comunice. Și singurii din povestea aceasta care nu au avut un comportament adecvat și care au pus în pericol siguranță cetățenilor au fost jandarmii.

Și mai spun că declarația aceasta îndrăznește să vina după ce s-au difuzat suficiente imagini cu momentul respectiv. Jandarmeria Română vine și comunică public că noaptea e zi, că albul e negru.

Noi cu echipa Passport Productions documentăm de mai bine de un an protestele, pentru un film docuemntar de lung metraj și în consecință am văzut și documentat multe abuzuri ale Jandarmeriei.

Mie mi-e deja rușine că atunci când se vorbește despre abuzurile de ieri se vorbește atât de mult despre mine, când ceea ce contează e că ce mi s-a întâmplat mie se întâmplă de atâta timp la proteste (e adevărat că dimensiunea lor a crescut, ca și numărul celor ridicați)”, a scris jurnalistul.

Ceea ce e cu adevărat important este că ce mi s-a întâmplat mie se întâmplă atât de multor cetățeni români care încearcă să folosească dreptul la liberă exprimare și protest. Și mult mai rău, oamenii sunt bătuți. Chiar ieri am întâlnit în secția de poliție un cetățean care fusese lovit, încătușat, care nici el nu a avut dreptul să citească procesul lui verbal. Și mie mi se apre că despre asta nu suntem suficient de revoltați”, scris jurnalistul. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

De nicăieri! A urcat în ring imediat după ”lupta secolului” și i-a spus în față lui Usyk: ”Pentru jaful de data trecută” VIDEO

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vucic spune că nu va ceda în fața protestelor izbucnite după prăbușirea acoperișului gării de la Novi Sad: „Nu-mi pasă deloc”

Lituania i-a sancționat pe premierul georgian și alți 14 politicieni de la Tbilisi. Ce interdicții vor trebui să respecte aceștia

Proteste masive în Georgia, unde un fost fotbalist a fost ales preşedinte al ţării. Era singurul candidat la președinție

Președinta Georgiei refuză să părăsească postul și cheamă la noi proteste. „Un parlament ilegitim nu poate alege un nou șef de stat”

Partenerii noștri