Live

Video Incendiu în Parcul Natural Porțile de Fier. Intervenția pompierilor e îngreunată de terenul accidentat

Data actualizării: Data publicării:
Un incendiu de vegetație are loc într-o pădure din Parcul Natural Porțile de Fier. Foto: captură video ISU Mehedinți/ Digi24

Incendiu de vegetaţie pe Clisura Dunării, în Parcul Natural Porţile de Fier. Aproximativ șase hectare de rășinoase au luat foc, iar la intervenție participă și un elicopter al MAI.

ACTUALIZARE 19.20: 80% din focarele incendiului izbucnit în Parcul Naţional Porţile de Fier au fost stinse.

„Deși nu a fost disponibilă mobilizarea resurselor aeriene pentru a interveni de la înălțime, până la ora 18.00 forțele de intervenție din teren au reușit să lichideze circa 80% din focare”, anunță ISU Mehedinți.

 

Purtătorul de cuvânt al ISU Mehedinți, Ralucă Târcă: "În urma executării recunoașterii aeriene efectuată cu elicopterul solicitat în sprijin s-a observat că incendiul se manifestă pe două părți ale versantului în partea superioară a acestuia.

Accesul forțelor de intervenție este îngreunat din cauza terenului accidentat, unele focare fiind inaccesibile pedestru.

În funcție de evoluția situației și a resurselor disponibile la nivel național, se va solicita intervenția aeriană pentru stingerea tuturor focarelor.

Incendiul se manifestă izolat, nefiind pericol de extindere la locuințele cetățenilor.

Cel mai probabil, incendiul s-a produs ca urmare a unui fulger produs în noaptea de 15 spre 16 iulie".

Incendiul a izbucnit la vegetație uscată și litieră într-o pădure de rășinoase din Parcul Natural Porțile de Fier, zona Dubova - Tișovița.

Din primele estimări, incendiul se manifestă pe o suprafață de circa 5 - 6 hectare.

 

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Incendiu devastator în Australia: „Vorbim despre un incendiu ce are mai mult sau mai puţin mărimea statului Singapore"

Un an de la tragedia de la Ferma Dacilor. Dosarul nu a fost trimis în judecată, patronul dă din nou petreceri acolo

Elicea unei eoliene a căzut în curtea unui cămin de bătrâni, în timpul nopții. „Urmează să fie demontat tot sistemul”

Incendiu într-un club din Sighişoara, în noaptea de Crăciun. 150 de oameni au reușit să iasă din clădire

Partenerii noștri